Preţul mediu al unui test RT-PCR este de 322 de lei – Consiliul Concurenței
Testele rapide antigen pot fi cumpărate online pentru autotestare sau pot fi făcute într-o clinică medicală.
În funcție de platforma online care le vinde, un test rapid cu recoltare din salivă costă între 30 lei și 59 lei, iar pentru o trusă care conține cinci teste, prețul variază de la 119 lei la 238 de lei, reiese dintr-o monitorizare a pieţei de profil, făcută de Consiliul Concurenţei.
Un test cu recoltare din exsudat nazofaringian, cumpărat online, poate costa între 26 de lei și 37 de lei, un set cu cinci teste costă între 99 de lei și 238 de lei, iar o trusă cu 20 de teste se vinde cu preţuri cuprinse între 450 de lei și 900 de lei, spune Consiliul Concurenţei.
Efectuarea unui test rapid antigen într-un centru de testare poate costa între 85 de lei și 150 de lei, dacă este recoltat din exsudat nazofaringian, și aproximativ 150 lei, dacă este recoltat din salivă, conform sursei citate mai sus.
Testele pentru detectarea prezenței anticorpilor dezvoltați ulterior infectării cu virusul SARS CoV-2 pot fi calitative și/sau cantitative. Testele efectuate în centrele de recoltare specializate detectează calitativ și măsoară cantitativ anticorpii de tip IgG și IgM.
Testul de anticorpi IgG/IgM anti-Spike evaluează atât răspunsul imun al organismului după vaccinare, cât și în urma bolii.
În funcție de clinica în care sunt făcute, testele pentru detectarea anticorpilor de tip IgG și IgM costă între 145 de lei și 240 de lei, iar cele pentru anticorpii IgG/IgM anti-Spike costă între 94 de lei și 240 de lei.
Testele vândute online, care pot fi făcute la domiciliu, indică doar calitativ prezența anticorpilor și pot și achiziționate în truse de 1, 2, 5 sau 25 de teste. În funcție de platforma online care o vinde, o trusă care conține un test poate costa între 34 de lei și 60 de lei, iar cea cu două teste – între 110 lei și 120 de lei. Pentru trusele cu câte cinci teste, prețurile variază între 120 de lei și 299 de lei, în timp ce pentru cele cu 25 de teste, prețurile pot ajunge la 575 lei, arată studiul făcut de Consiliul Concurenţei.
Consiliul Concurenței va continua monitorizarea prețurilor acestor teste, iar în situația în care va constata încălcări ale legii, va interveni utilizând toate instrumentele legale pe care le are la dispoziție, conchide instituţia.