Preţul petrolului a crescut cu aproape 5% la sfârşitul acestei săptămâni

Economica.net
05 08. 2012
petrol_556768890_01804700_67374400_40066500_78425500

Rapoartele economice de vineri au consolidat încrederea investitorilor în revenirea celei mai mari economii a lumii, totodată cel mai mare consumator de petrol.

Cotaţia de referinţă pentru piaţa SUA a crescut vineri, pe bursa de mărfuri de la New York, cu 4,9%, respectiv 4,27 dolari, la 91,4 dolari pe baril. Preţul a urcat cu numai 1,4% în această săptămână şi este în scădere cu 7,5% de la începutul anului.

Preţul petrolului Brent, important pentru pieţele europene, a avansat totodată pe bursa de mărfuri de la Londra cu 2,9%, respectiv 3,04 dolari, la 108,94 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din luna mai.

Numărul locurilor de muncă din SUA a crescut cu 163.000 în luna iulie, cu mult peste estimările analiştilor, însă rata şomajului a avansat de asemenea, la 8,3%.

Un indice al sectorului serviciilor a avansat de asemenea peste estimările economiştilor şi indică o uşoară revenire a sectorului.

Indicii bursieri Standard & Poor’s 500 şi Dow Jones Industrial Average au închis vineri la New York în urcare cu 1,9%, respectiv 1,7%.

Dolarul s-a depreciat cu 1,6%, cursul urcând la 1,2379 dolari pe euro, încurajând investitorii să cumpere active denominate în moneda americană.