Preţul petrolului a crescut pe fondul introducerii vaccinurilor şi al exploziei la un tanc petrolier din Arabia Saudită

Cotaţia barilului de petrol a crescut luni, ţiţeiul Brent trecând pragul de 50 de dolari pe baril, pe fondul speranţelor că introducerea vaccinurilor pentru Covid va stimula cererea globală de combustibili, în timp ce explozia la un tanc petrolier din Arabia Saudită a provocat îngrijorări cu privire la stabilitatea în regiune, transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 14 dec. 2020, 07:09
Preţul petrolului a crescut pe fondul introducerii vaccinurilor şi al exploziei la un tanc petrolier din Arabia Saudită

Cotaţia futures pentru barilul de ţiţei Brent, cu livrare în luna februarie, a crescut luni dimineaţa cu 0,8%, până la 50,35 dolari per baril, în timp ce cotaţia futures la petrolul U.S. West Texas Intermediate cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,1% peste pragul de 47 de dolari.

Preţul petrolului este în creştere pentru a şasea săptămână consecutiv, cea mai lungă perioadă de creştere înregistrată după luna iunie.

SUA au demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, ceea ce a alimentat speranţele că restricţiile impuse în contextul pandemiei ar putea fi ridicate în curând, ceea ce ar putea stimula cererea celui mai mare consumator mondial de petrol.

„Introducerea vaccinului va avea un efect pozitiv asupra combustibililor rutieri şi eventual asupra cererii de combustibili pentru avioane”, spune Stephen Innes, analist şef la Axi.

Separat, armatorul BW Group a anunţat luni dimineaţa că tancul său petrolier BW Rhine a fost afectat de o explozie, care a provocat un incediu la bord, în timp ce descărca petrol în portul Jeddah din Arabia Saudită.

Investitorii aşteaptă acum cele două reuniuni ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţilor săi, un grup denumit OPEC+. Reuniunea comitetului ministerial de monitorizare va avea loc în data de 16 decembrie, urmată de reuniunea OPEC+ din data de 4 ianuarie când va fi analizată situaţia de pe piaţă după ce la ultima reuniune s-a decis să fie limitată creşterea producţiei la 500.000 de barili pe zi începând cu anul următor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...