Criză petrol – Preţul a scăzut cu 9%. Investitorii sunt îngrijoraţi de riscul recesiunii
Cotaţia barilului de petrol ”light sweet crude” cu livrare în luna august a scăzut marţi cu 8,93 dolari, la 99,50 dolari, în timp ce cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a coborât cu 10,73 dolari, la 102,77 dolari, scrie Agerpres
Ambele cotaţii au înregistrat cel mai sever declin procentual zilnic din 9 martie, fiind afectată şi valoarea acţiunilor companiilor energetice.
„Suntem praf şi singurul mod în care putem explica acest declin este teama de recesiune. Simţim presiunea”, a apreciat Robert Yawger, director în cadrul Mizuho.
Tot marţi au scăzut şi cotaţiile pentru gaze naturale, în timp ce pieţele bursiere din Europa au înregistrat declinuri semnificative. În plus, datele privind indicatorul PMI pentru zona euro arată că acesta a scăzut în iunie la cea mai redusă valoare din ultimele 16 luni, ceea ce sugerează că zona euro a înregistrat în trimestrul al doilea o creştere de doar 0,2%.
Dacă loveşte recesiunea şi afectează semnificativ cererea de energie, ar putea apărea fluctuaţii majore ale preţurilor.
„Piaţa materiilor prime poate fi destul de nemiloasă când este recesiune şi livrările sunt mai ridicate decât cererea”, consideră Andy Lipow, preşedintele Lipow Oil Associates.
Cursul de schimb euro-dolar a coborât marţi la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, moneda unică fiind aproape la paritate cu dolarul, ca urmare a tensiunilor de pe piaţa energetică provocate de războiul din Ucraina.
În condiţiile în care a coborât până la un curs de 1,03 dolari, moneda euro evoluează în prezent la un nivel nemaivăzut de la finele lui 2002, când existau încă numeroase necunoscute cu privire la noua monedă europeană.
Acum, de vină pentru deprecierea euro sunt riscurile create de invadarea Ucrainei de către Rusia şi explozia preţului gazelor naturale pe care a provocat-o invazia rusească.
Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, a majorat preţul pentru ţiţeiul livrat în august pentru cumpărătorii din Asia aproape de un nivel record, din cauza ofertei restrânse şi a cererii solide.