Preţul petrolului a urcat la maximul ultimilor doi ani, pe fondul conflictului din Siria
Preţul de referinţă al petrolului pentru piaţa americană a crescut miercuri cu până la 3%, după o majorare de 2,9% în şedinţa de marţi.
Astfel, cotaţia a avansat la New York cu 3,23 dolari, la 112,24 dolari pe baril, cel mai ridicat preţ din mai 2011.
Rulajul pieţei depăşeşte cu 370% media ultimelor 100 de zile. Marţi, cotaţia pe piaţa americană a urcat cu 3,09 dolari şi a închis la 109,01 dolari, maximul ultimului an şi jumătate. Faţă de începutul acestui an, preţul petrolului a urcat pe piaţa americană cu 21%.
Preţul petrolului Brent, de referinţă în Europa, a avansat miercuri cu până la 2,98 dolari, sau 2,6%, la 117,34 dolari pe baril, după ce a închis marţi la cel mai ridicat nivel din februarie anul trecut.
Analiştii Societe Generale, a doua mare bancă franceză, estimează într-un raport că ţiţeiul Brent ar putea atinge pentru scurt timp pragul de 150 dolari pe baril dacă situaţia de conflict din Siria se va extinde în alte zone din Orientul Mijlociu şi va cauza reducerea livrărilor din regiune. Banca anticipează să SUA şi aliaţii ar putea lansa un atac împotriva Siriei în următoarea săptămână.
Cea mai ridicată cotaţie înregistrată vreodată de barilul Brent este de 147,5 dolari, în iulie 2008.
Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa pregătesc o acţiune militară împotriva Siriei, acuzând regimul Assad că a utilizat arme chimice împotriva populaţiei.
Producţia de petrol a Libiei a scăzut la 1/8 din capacitate, pe fondul protestelor masive din ultima perioadă, care afectează exploatări operate de Eni (Italia) şi Repsol (Spania).