Preţul petrolului îşi continuă prăbuşirea: sub 37 dolari pentru Brent după un anunţ făcut de Iran
Preţul petrolului WTI, de referinţă în SUA, s-a prăbuşit luni cu 2%, la 34,88 dolari pe baril, cel mai scăzut nivel din februarie 2009, după ce a picat săptămâna trecută cu 11%. Cotaţia Brent, de referinţă la nivel mondial, a coborât cu 1,5%, la 37,3 dolari pe baril, după o corecţie de 11,8% săptămâna trecută.
Un oficial din ministerul iranian al petrolului a reiterat, luni, că nu există absolut nici o şansă ca Iranul să amâne revenirea pe piaţă odată cu ridicarea sancţiunilor economice.
Petrolul a revenit la preţuri cu care am avut de-a face ultima oară în perioada crizei financiare mondiale de la sfârşitul anului 2008, după ce OPEC a abandonat plafoanele de producţie, oricum ignorate în ultimul an şi jumătate.
Strategia ţărilor arabe din OPEC de a-şi conserva cota de piaţă prin ieftinirea petrolului pare să dea roade. În timp ce producţia cartelului creşte, cantităţile pompate de producătorii non-OPEC vor scădea anul viitor cu 380.000 barili pe zi. Aproximativ jumătate din scădere vine de la producătorii din SUA, unde investiţiile masive în extracţia de şist au nevoie de un baril mai scump pentru a fi profitabile.
Între timp, cererea evoluează modest, pe fondul încetinirii creşterii economice a Chinei şi revenirii lente şi anevoioase a economiei europene.