Preţul porumbului a atins luni, pe piaţa americană, cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani

Contractele futures pentru porumbul cu livrare în iulie au fost tranzacţionate luni, pe piaţa americană, la peste 8 dolari pe buşel, cel mai ridicat nivel atins din septembrie 2012, transmite CNBC.
News.ro - mar, 19 apr. 2022, 09:06
Preţul porumbului a atins luni, pe piaţa americană, cel mai ridicat nivel din ultimii 9 ani

La începutul anului, contractele erau tranzacţionte aproape de 6 dolari pe buşel.

Porumbul este doar una dintre câteva mărfuri agricole care au înregistrat o creştere a preţurilor în ultimele săptămâni, în parte din cauza războiului din Ucraina.

Ucraina este un exportator major de grâu şi alte articole, cum ar fi uleiul de floarea soarelui, în timp ce Rusia este un producător cheie de grâu şi multe dintre substanţele chimice utilizate în îngrăşăminte.

Acest lucru îi determină pe comercianţii de contracte futures să parieze că costurile mai mari şi o cerere mai mare de porumb, ca produs alimentar de substituţie, vor duce la creşterea preţului.

Chiar înainte de război, mărfurile agricole înregistrau o presiune ascendentă a preţurilor, pe fondul întreruperilor lanţului de aprovizionare şi al costurilor mari de transport, care contribuie la inflaţie în întreaga economie.

Seceta din vestul Statelor Unite şi din alte părţi ale lumii a dus, de asemenea, la creşterea preţurilor.

Pe lângă preocupările legate de oferta globală care afectează în general mărfurile agricole, porumbul are şi o sursă potenţială de cerere suplimentară.

Preşedintele Joe Biden a anunţat săptămâna trecută că administraţia sa va permite temporar vânzarea de benzină cu etanol mai mult în timpul verii, în încercarea de a compensa creşterea costurilor cu energia.

Vara este de obicei una dintre perioadele cu cea mai mare cerere de benzină în SUA.

Creşterea preţurilor porumbului şi ale altor mărfuri alimentare contribuie la cea mai mare rată a inflaţiei înregistrată de SUA din anii 1980, ceea ce a determinat Rezerva Federală să înceapă să majoreze ratele dobânzilor.

Unii economişti şi strategii de pe Wall Street sunt îngrijoraţi de faptul că, în încercarea de a încetini inflaţia, banca centrală ar putea împinge ţara într-o recesiune.

Banca Mondială a avertizat la începutul acestei luni că insecuritatea alimentară globală ar putea creşte în acest an din cauza preţurilor mai mari.

 

Te-ar mai putea interesa și
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Congo prelungește cu trei luni interdicția exporturilor de cobalt
Republica Democrată Congo a prelungit cu trei luni interdicția privind exporturile de cobalt, menită să limiteze supraoferta de material pentru bateriile vehiculelor electrice, a anunțat......
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoțian renunță la utilizarea WhatsApp în comunicările oficiale
Guvernul scoţian renunţă la utilizarea WhatsApp şi a altor servicii de mesagerie non-corporate pentru desfăşurarea ...
16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene
16 persoane rănite în Israel în atacurile cu rachete iraniene
O organizație israeliană de prim ajutor a anunțat duminică că 16 persoane au fost rănite în urma tirurilor cu rachete ...
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene deja controlate de Rusia
Putin spune că atacurile rusești ar putea lua Sumi, care ar deveni zonă tampon pentru protejarea celorlalte regiuni ucrainiene ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că, în opinia sa, întreaga Ucraină este „a noastră” și a avertizat ...