Prețul reabilitării a 13 kilometri din rețeaua de termoficare din Ferentari a crescut cu 30 de milioane de lei. PMB caută soluții să finalizeze lucrarea în acest an

27 06. 2022
Nicușor Dan 2

Edilul şef a vizitat, luni, şantierul din Calea Ferentari, unde s-au efectuat probele de presiune pentru un nou tronson ce urmează să fie pus în funcţiune. Nicuşor Dan a precizat că, din punct de vedere fizic, cei 13 kilometri ar putea fi reabilitaţi în acest an, dar că există probleme din punct de vedere tehnic. Astfel, din cauza preţurilor majorate, Compania Energetica riscă să lucreze în pierdere, ceea ce este ilegal.

„Există o problemă tehnică. Din punct de vedere fizic, am putea s-o terminăm în acest an. Problema tehnică este dată de contract. Contractul a fost făcut pe baza preţurilor din 2018, pe baza studiului de fezabilitate care a fost făcut în 2018, cu preţurile din 2018, şi acum, dacă executăm acest contract, ar însemna că Energetica, cea care lucrează, să lucreze în pierdere, ceea ce e ilegal, nu o lasă Curtea de Conturi. Şi atunci există fie varianta să facem o expertiză cu lucrările care au fost deja efectuate, dar ieşim din termenul de anul ăsta, fie posibilitatea de reziliere şi recontractare, dar toate formalităţile ne scot din anul ăsta, şi încercăm o soluţie, să vedem dacă o s-o reuşim tehnic, astfel încât să putem să continuăm lucrările”, a spus el.

Conform edilului general, cei 13 kilometri costau aproximativ 50 de milioane de lei la nivelul 2018 şi au ajuns să coste 80 de milioane de lei la nivelul lui 2022.

Nicuşor Dan a precizat că lucrarea din Ferentari reprezintă unul dintre cele şapte obiective care însumează 63 de kilometri de reţea de termoficare, obiective finanţate de Municipalitate prin buget propriu.

„Este un tronson de 13 kilometri foarte important pentru că, dincolo de faptul că alimentează toată zona Ferentari, e un tronson pe care am avut 60 de avarii în ultimii trei ani. Dar este un tronson de legătură dintre două CET-uri importante, CET Grozăveşti şi CET Progresul, şi el permite în momentul în care există o revizie sau o avarie la unul din aceste CET-uri să duci şi apa caldă de la un CET la altul”, a mai spus el.

Potrivit primarului general, conductele care au fost scoase aveau o vechime de 34 de ani. El a subliniat că pe acest tronson „nu o să mai fie ani de zile probleme” cu apa caldă.

„Ce se întâmplă azi este că se face proba de presiune pentru un tronson de un kilometru, ceea ce înseamnă că se blochează cele două extremităţi ale acestui tronson şi se pune o presiune de 24 de atmosfere. Vor veni reprezentanţi de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, vor verifica dacă lucrările sunt bine făcute şi imediat vor fi date în exploatare. În perioada în care au fost făcute aceste lucrări, au fost conductele mici pe care le vedeţi aici, aşa-numitele provizorate, au asigurat alimentarea cu apă caldă, deci n-au fost probleme cu furnizarea apei calde”, a explicat el.

Directorul general al Energetica Servicii, Cristian Anton, a menţionat că până în prezent au fost reabilitaţi opt kilometri din totalul de 13. El a declarat că există capacitatea tehnică pentru continuarea lucrărilor, dar sunt probleme din punct de vedere al materialelor şi preţurilor.

„Preţurile, după cum ştiţi, au explodat începând cu perioada 2020-2021, nu ne mai încadrăm în aceste preţuri. Am făcut toate eforturile şi tot ce a ţinut de noi ca să susţinem aceste lucrări şi anul trecut şi în acest an, dar trebuie să se găsească o soluţie să vedem cum putem continua acest tronson. La cel de la Mihalache, am avut problema cu furnizarea materialelor, ceea ce sperăm că am rezolvat-o. Începând de mâine vom intra în acel tronson mult mai puternic, în tronsonul de la Mihalache, momentan am făcut doar acele provizorate. Tot din cauza războiului din Ucraina, anumiţi furnizori de ţeavă, ţeavă clasică şi ţeavă preizolată, efectiv nu au venit la procedurile de licitaţie şi din punctul ăsta de vedere ne-au încurcat destul de mult cu termenele de livrare. Acum avem contracte semnate, deja ţeava a început să vină şi o să intrăm acolo cât se poate de repede”, a spus el.