Preţurile alimentelor ar putea creşte cu 22% în Marea Britanie în lipsa unui acord cu UE post-Brexit
În prezent, aproape 80 la sută dintre importurile britanice de alimente provin din state membre ale Uniunii Europene. În cazul în care Londra nu va semna un acord cu Bruxellesul post-Brexit, relaţiile comerciale bilaterale vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).
„Un astfel de scenariu va genera presiuni asupra consumatorilor la nivelul preţurilor de consum la produsele alimentare”, a transmis Consorţiul britanic al Companiilor de Retail (BRC), reprezentând principalele supermarketuri. Potrivit estimărilor BRC, tarifele la produsele alimentare comercializate în Marea Britanie ar urma să aibă o creştere de 22%.
Guvernul Theresa May vrea un acord cu Uniunea Europeană post-Brexit, dar obţinerea acestuia va depinde de respectarea de către Marea Britanie a libertăţilor fundamentale comunitare – libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului. Theresa May a semnalat că ar putea finaliza negocierile cu UE fără ajungerea la un acord.
Însă negocierile propriu-zise cu Marea Britanie pe tema Brexit vor începe abia după instalarea noului guvern de la Londra, rezultat în urma scrutinului anticipat din 8 iunie, a transmis miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.