Preţurile apartamentelor: În Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, preţurile scad din cauza instabilităţii cursului şi a creşterii Robor

Economica.net
06 12. 2017
apartament_675849576584903_33723000

Celelalte oraşe unde preţul a depăşit acest prag sunt Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

„Lista oraşelor cu preţuri de minimum 1.000 de euro pe metru pătrat este completată şi de Craiova, care a ajuns, în trimestrul al treilea al anului, la o valoare de 1.020 de euro pe metru pătrat util”, se arată în comunicat.

Pe parcursul lunii noiembrie, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional, noi şi vechi, s-au apreciat cu 0,7%, ajungând la 1.171 de euro pe metru pătrat util, faţă de o medie de 1.163 de euro pe metru pătrat la finele lui octombrie, preţul fiind tras în sus de evoluţia din oraşele mai mici.

Însă, în oraşele mari precum Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, unde preţul a crescut constant în ultimul an, apetitul cumpărătorilor a scăzut din cauza creşterii Robor şi a instabilităţii cursului de schimb valutar, ceea ce a dus la o scădere a încrederii populaţiei cu consecinţă directă în cererea de apartamente, potrivit Imobiliare.ro.

Astfel, în Bucureşti, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul construcţiei, s-a diminuat uşor, cu 0,2%, de la 1.274 la 1.271 de euro pe metru pătrat util.

„Tendinţa de scădere a fost susţinută în mod exclusiv de segmentul unităţilor locative noi, care s-au ieftinit cu 1,6%, de la 1.337 la 1.316 euro pe metru pătrat util; locuinţele vechi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1%, de la 1.196 la 1.208 euro pe metru pătrat util”, se arată în raport.

În Braşov, indicele a înregistrat un avans de 1% în noiembrie, de la 990 la 1.000 de euro pe metru pătrat util.

„În urma acestei creşteri, Braşovul atinge pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util în ceea ce priveşte preţul mediu al apartamentelor. Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună de toamnă (de la 994 la 1.001 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,5% (de la 973 la 997 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Cluj-Napoca, preţurile apartamentelor au avut o evoluţie mai temperată luna trecută, cu un avans de 0,1%, de la 1.446 la 1.447 de euro pe metru pătrat util.

„Interesant este că locuinţele din blocurile vechi, care sunt şi cele mai scumpe, s-au ieftinit uşor, respectiv cu 0,3%, de la 1.511 la 1.506 euro pe metru pătrat util. Unităţile locative nou-construite s-au apreciat însă cu 0,4% în acest răstimp, de la 1.377 la 1.383 de euro pe metru pătrat util”, se arată în comunicat.

Dintre marile oraşe analizate, Constanţa este cel în care apartamentele s-au scumpit cel mai mult în noiembrie, aşteptările vânzătorilor majorându-se cu 2,3%, de la 1.059 la 1.083 de euro pe metru pătrat util. Cel mai mare avans a avut loc pe segmentul locuinţelor din blocurile vechi, care s-au scumpit cu 2,4%, de la 1.058 la 1.083 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele noi s-au apreciat şi ele, însă cu 1,8%, de la 1.065 la 1.084 de euro pe metru pătrat util.

În Iaşi a avut loc cea mai mare scădere de preţ luna trecută, respectiv 2,7%, de la 997 la 970 de euro pe metru pătrat util.

„Astfel, deşi la finele lui octombrie se situa foarte aproape de pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, Iaşiul a dat destul de mult înapoi, fiind acum singurul dintre cele şase mari oraşe monitorizate lunar de Imobiliare.ro în care preţurile se situează sub această valoare. Apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,6% în noiembrie (de la 928 la 922 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 2,5% (de la 1.025 la 999 de euro pe metru pătrat util)”, se arată în comunicat.

În Timişoara, s-a înregistrat o scădere de 0,6% a preţului mediu solicitat de vânzători, de la 1.140 la 1.133 de euro pe metru pătrat util.

„Apartamentele vechi s-au ieftinit cel mai mult, cu 0,9% mai exact, de la 1.141 la 1.131 de euro pe metru pătrat util; locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat doar o scădere uşoară, de 0,1%, de la 1.138 la 1.137 de euro pe metru pătrat util”, se arată în raport.