Preţurile au crescut în august cu 3,9%, faţă de august 2018. Citricele, ţigările şi transportul aerian s-au scumpit cel mai mult, faţă de iulie

Preţurile de consum în luna august 2019 comparativ cu luna august 2018 au crescut cu 3,9%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%.
Economica.net - mie, 11 sept. 2019, 06:45
Preţurile au crescut în august cu 3,9%, faţă de august 2018. Citricele, ţigările şi transportul aerian s-au scumpit cel mai mult, faţă de iulie

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2018 – august 2019) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%.

Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit în august cu 2,39% faţă de luna anterioară, tutunul şi ţigările cu 1,39%, iar preţul serviciilor de transport aerian a urcat cu 11,49%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică.

Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi, cu 16,72%, la tutun şi ţigări, cu 7,65%, şi la transport aerian, cu 13,02%.

Potrivit INS, în august 2019, faţă de luna anterioară, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu 5,58%, combustibilii, cu 0,15%, şi serviciile de telefonie, cu 0,29%. Comparativ cu finalul anului, cel mai mult s-au ieftinit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 0,23% şi gazele cu 4,93%.

Conform INS, mărfurile alimentare s-au scumpit în august cu 5,02% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 3,12% faţă de decembrie, însă s-au ieftinit cu 0,29% faţă de iulie 2019. Preţul mărfurilor nealimentare a urcat cu 2,98% în august faţă de perioada similară a anului trecut, cu 2,44% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,22% faţă de iulie 2019.

Serviciile s-au scumpit cu 4,23%, în august 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 3,34% faţă de decembrie 2018 şi cu 0,25% faţă de iulie 2019.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,9% în luna august a acestui an, de la 4,1%, în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,98%, cele alimentare cu 5,02% iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,23%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Preţurile de consum în luna august 2019 comparativ cu luna august 2018 au crescut cu 3,9%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2018 – august 2019) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2017 – august 2018), calculată pe baza IPC, este 3,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%”, se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei IPC este prognozată să atingă 4,2% la finele anului curent, 3,4% în decembrie 2020 şi 3,3% la orizontul proiecţiei, respectiv trimestrul II 2021, conform Raportului asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Sud va lansa o anchetă privind eventuale încălcări ale acordului de liber schimb cu SUA
Coreea de Sud va lansa o anchetă privind eventuale încălcări ale acordului de liber schimb cu SUA
Coreea de Sud va lansa o anchetă specială privind eventualele încălcări ale acordului de liber schimb cu Statele Unite referitoare la marcarea țării de origine, a anunțat marți Serviciul......
Virajul imprevizibil al lui Trump dă o speranţă Europei, dar orice „euroforie” ar putea fi prematură – analiză Reuters
Virajul imprevizibil al lui Trump dă o speranţă Europei, dar orice „euroforie” ar putea fi prematură – ...
Modul imprevizibil de a face politică al preşedintelui american Donald Trump a dat Europei un neaşteptat imbold de acţiune, ...
Criză Germania – După un declin care a început în 2022, preţul locuințelor a crescut în ultimul trimestru din 2024
Criză Germania – După un declin care a început în 2022, preţul locuințelor a crescut în ultimul trimestru din 2024
Preţurile proprietăţilor rezidenţiale în Germania au crescut în trimestrul patru din 2024, oprind declinul care a început ...
Circa 130 de unități de cazare vor fi deschise de Paști în Mamaia, Năvodari, Eforie Nord și Neptun-Olimp
Circa 130 de unități de cazare vor fi deschise de Paști în Mamaia, Năvodari, Eforie Nord și Neptun-Olimp
Aproape 130 de unități de cazare, cele mai multe din stațiunile Mamaia, Mamaia Nord și Eforie Nord, dar și din Neptun-Olimp ...