Preţurile au crescut. Urmează o criză alimentară?

Pieţele mondiale nu se confruntă încă cu o criză similară cu cea din 2007/2008, când preţurile ridicate la alimente au declanşat revolte în unele ţări sărace, însă creşterea preţului la cereale ca urmare a secetei din SUA este o sursă de îngrijorare, a anunţat vineri un expert de la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Economica.net - vin, 20 iul. 2012, 19:55
Preţurile au crescut. Urmează o criză alimentară?

Preţul porumbului american a crescut cu peste 55% în ultimele cinci săptămâni, în condiţiile în care cea mai severă secetă care a lovit mijlocul SUA după 1956 a dat naştere la îngrijorări cu privire la deficienţe în aprovizionare.

„Suntem îngrijoraţi din două motive: primul este ritmul cu care preţurile cresc iar în al doilea rând pentru moment nu pare să existe niciun sprijin pentru preţuri, în special la porumb, soia boabe şi grâu”, a declarat economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian.

Cu toate acestea, Abdolreza Abbassian, precizează că situaţia nu este atât de gravă ca în urmă cu patru-cinci ani graţie ofertei abundente de orez. ‘Este o situaţie serioasă care trebuie monitorizată cu atenţie însă este prea devreme să o catalogăm ca o situaţie de criză alimentară. Nu vedem nicio problemă cu producţia şi aprovizionarea cu orez. Acest produs este foarte important pentru securitatea alimentară a milioane de oameni din întreaga lume’, a spus Abdolreza Abbassian.

În plus, Patrick Armstrong manager la fondul Armstrong Investment Managers susţine că în prezent există şi o cerere slabă pentru porumb utilizate în producţia de biocombustibili, lucru care ar putea influenţa evoluţia preţurilor. ‘Ultima dată când am avut o creştere explozivă a preţurilor la porumb, în 2008, a fost şi perioada în care producţia de etanol din porumb era atractivă. Dacă porumbul va continua să crească iar preţul petrolului va rămâne sub 100 de dolari per baril, nu va mai avea sens să adaugi etanol în combustibili dincolo de nivelul de 10% cerut’, a apreciat Patrick Armstrong.

Preţurile record la produsele alimentare de bază au fost în 2011 un factor important care a contribuit la turbulenţele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

 

Te-ar mai putea interesa și
Promoție de Wizz Air cu ocazia aniversării a 21 de ani. Peste 1 milion de bilete pot fi cumpărate la prețuri sub 109 lei (21 de euro)
Promoție de Wizz Air cu ocazia aniversării a 21 de ani. Peste 1 milion de bilete pot fi cumpărate la prețuri sub 109 ...
Transporatorul aerian Wizz Air anunță că organizează o promoție cu ocazia aniversării a 21 de ani de activitate/ Incepând de astăzi și până în 18 mai, pasagerii pot rezerva peste 1 milion......
DNSC avertizează cu privire la o schemă realizată pentru colectarea datele personale şi bancare folosind imaginea brandului Notino
DNSC avertizează cu privire la o schemă realizată pentru colectarea datele personale şi bancare folosind imaginea brandului ...
O tentativă de fraudă care foloseşte numele brandului Notino este în desfăşurare în mediul online, iar această schemă ...
China interzice importurile de carne de pasăre din Brazilia după apariția virusului gripei aviare la o fermă din sudul țării
China interzice importurile de carne de pasăre din Brazilia după apariția virusului gripei aviare la o fermă din sudul ...
Brazilia a confirmat primul caz de gripă aviară la o fermă din sudul ţării, ceea ce a determinat o interzicere temporară ...
Oil Terminal va începe din 5 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Oil Terminal va începe din 5 iunie plata dividendelor pentru anul 2024
Societatea Oil Terminal S.A. anunță acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că va începe din 5 ...