Prețurile carburanților vor crește cu zeci de bani pe litru. Cotațiile produselor petroliere, mai ales ale motorinei, au crescut dramatic

Scumpirile carburanților de până acum vor continua și în perioada următoare, din cauza creșterii cotațiilor, creștere amplificată de războiul din Ucraina.
Mihai Nicuţ - J, 03 mart. 2022, 22:10
Prețurile carburanților vor crește cu zeci de bani pe litru. Cotațiile produselor petroliere, mai ales ale motorinei, au crescut dramatic

Carburanți. În 21 februarie, cu câteva zile înainte de a începe efectiv atacul Rusiei asupra Ucrainei, cotațiile Platt’s Med pentru benzină erau la 890 de dolari/tona, iar în 3 martie, ele au ajuns la 1.022 de dolari/tonă, potrivit datelor consultate de noi. De asemenea, în aceeași zi, cotațiile Platt’s Med pentru motorină erau de 806 dolari/tonă, pentru ca, în data de 3 martie, ele să ajungă la 1.016 dolari/tonă.

Cotațiile la carburanți au crescut în contextul în care a crescut și prețul petrolului – astăzi s-a ajuns la 118 dolari pentru barilul de țiței Brent, cel mai mare nivelul din ultimii opt ani. Cotațiile erau oricum sub presiune din cauza creșterii cererii globale, care nu a fost însoțită de o creștere pe măsură  a ofertei – petrolul se scumpește oricum de mai multe luni încoace – dar efectele sancțiunilor economice impuse Rusiei, ca urmare a războiului din Ucraina au accelerat creșterea. Iar OPEC a anunțat că țările cartelului nu își măresc producția peste cât a fost convenit. Deci am putea ajunge la prețuri de 125-150 de dolari pentru un baril, conform unor estimări.

Cotațiile produselor petroliere sunt relevante atunci când vorbim despre prețurile carburanților, pentru că la ele se raportează companiile petroliere când stabilesc prețul. Și am avut, așadar, o creștere de aproape 15% la benzină și de 26% la diesel, combustibilul folosit în transporturile de mărfuri, pe șosea, cale ferată sau pe apă.

Așadar, creșterea cotațiilor va conduce la o creștere a prețurilor finale și la pompă. Pe baza creșterii, vom face mai jos un mic calcul. Așadar, o tonă de benzină s-a scumpit cu 132 de dolari, ceea ce înseamnă că, la cotația actuală a dolarului (4,46 lei/USD azi) conduce la o creștere de circa 36 de bani pe litru, cu TVA inclus – am convertit o tonă în 1.380 de litri. O tonă de motorină s-a scumpit mai accentuat, cu 210 dolari. Așadar, aici scumpirea va fi mult mai mare, de circa 92 de bani pe litru – am convertit o tonă în 1,200 de litri.

Evident, creșterile calculate de noi sunt estimative, și nu le veți vedea brusc, de mâine, la benzinăriile din România. Creșterile au loc în general în trepte.

De la începutul acestui an, prețurile carburanților au crescut puternic în România, la fel ca în toată Europa. În data de 31 decembrie 2021, spre exemplu, benzinăria Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi, afișa un preț de 6,10 lei/litrul pentru benzina standard și de 6,07 lei/litrul pentru motorina standard. La ora redactării acestei știri, benzina standard costa 7,12 lei/litrul, iar motorina standard 7,25 lei/litru. Deci avem peste un leu pe litru în acest an, din care componenta de creștere a accizei a fost mică, de doar 7-8 bani pe litru.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...