Preţurile caselor executate silit a scăzut cu până la 50%, în lipsa cumpărătorilor

Economica.net
14 09. 2012
apartamente_86557100

Directorul comercial al portalului executări.com, Elena Puică, a precizat pentru MEDIAFAX că proprietăţile au fost scoase la vânzare în luna iulie şi, în absenţa cumpărătorilor, preţul a fost redus într-o primă fază cu 25% şi apoi cu 50%.

„Sunt acum la vânzare garsoniere la preţuri spectaculoase, începând de la 3.400 de euro, în anumite oraşe mai mici din ţară. Piaţa executărilor silite abundă în oferte imobiliare, de la terenuri şi până la apartamente sau vile, dar cele mai bune preţuri la ora actuală sunt în mod cert cele ale garsonierelor şi apartamentelor”, a declarat Puică, într-un comunicat.

Astfel, potrivit datelor publicate pe portal, o garsonieră în Lupeni de 25 de metri pătraţi costă 3.400 de euro, iar o garsonieră de 22 de metri pătraţi în Buzău poate fi achiziþionată cu 5.000 de euro.

Un apartament cu două camere de 48 metri pătraţi în Buftea este scos la licitaţie pentru suma de 26.000 de euro. În Bucureşti, un apartament cu două camere pe Bulevardul Iuliu Maniu este evaluat la 39.000 de euro, în timp ce un altul, tot cu două camere (61 metri pătraţi) şi situat în aceeaşi zonă costă 46.000 de euro.

O casă în Bucureşti, din sectorul 5, este vândută pentru suma de 37.000 de euro.

„Avem pe site şi cazuri de executări silite mai puţin obişnuite. Unul este al unui apartament cu trei camere, 70 metri pătraţi, situat în Drumul Taberei Bucureşti, din care este scoasă la vânzare doar jumătate din suprafaţă în schimbul sumei de 33.000 de euro plus TVA”, a adăugat reprezentantul portalului.

În Cluj-Napoca, un apartament în vilă, cu două camere şi cu o suprafaţă de 67 metri pătraţi, este licitat pentru 25.000 de euro, iar un apartament în Timişoara cu patru camere (87 metri pătraţi) este vândut pentru 47.000 de euro. Un apartament cu două camere în Satu Mare (36,5 metri pătraţi), în cartierul Someş, costă 12.600 euro, în Arad o locuinţă cu patru camere (115 metri pătraţi) este scoasă la vânzare pentru 27.000 de euro, iar în Botoşani un apartament cu patru camere (83 metri pătraţi) este evaluat la 28.000 de euro.

Toate preţurile nu includ TVA. Executari.com centralizează anunţurile de bunuri executate silit de la bănci, firme de leasing, agenţii fiscale, executori judecătoreşti şi lichidatori.