Preţurile de consum au scăzut în iulie faţă de iunie cu 0,05%. Inflaţie anuală de 0,95% în iulie

Preţurile de consum au scăzut, în iulie faţă de iunie cu 0,05%, iar comparativ cu iulie 2013, inflaţia a fost de 0,95%, potrivit datelor transmise, luni, AGERPRES, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 11 aug. 2014, 07:24
Preţurile de consum au scăzut în iulie faţă de iunie cu 0,05%. Inflaţie anuală de 0,95% în iulie

‘Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (august 2013 – iulie 2014) faţă de precedentele 12 luni (august 2012 – iulie 2013), determinată pe baza IPC este 1,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,4%’, se mai arată în comunicatul INS.

Luna trecută, cel mai mult au scăzut preţurile mărfurilor alimentare, cu 0,3%, comparativ cu anul trecut scăderea fiind chiar mai mare, de 1,88%.

Mărfurile nealimentare s-au ieftinit nesemnificativ în iulie faţă de iunie, cu 0,01%, dar ca evoluţie anuală, au consemnat o creştere de 2,52%, se mai arată în comunicatul INS.

În schimb, serviciile s-au scumpit atât de la o lună la alta, cu 0,36%, cât şi pe ansamblul ultimului an, cu 2,84%.

Preţurile fructelor şi legumelor au scăzut în luna iulie, cel mai mult ieftinindu-se citricele şi alte fructe meridionale, cu 2,57% faţă de iunie, şi cartofii cu 2,33%, potrivit datelor transmise, luni, AGERPRES de Institutul Naţional de Statistică.

La categoria produse alimentare, o scădere importantă de preţ s-a observat la zahăr, care s-a ieftinit de la o lună la alta cu peste 2%. De la începutul anului, preţul zahărului a scăzut cu aproape 12%.

Potrivit datelor INS, dintre produsele nealimentare, energia electrică s-a ieftinit cel mai mult, cu 2,17% în iulie faţă de iunie, şi cu 2,29% de la începutul anului.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat, în iulie faţă de iunie, la gaze, care s-au scumpit cu 2,39%. Creşteri mai importante de preţ s-au înregistrat şi la apă, canal şi salubritate, cu 1%, şi la ouă, cu 1,78%. Creşterea de preţ la ouă a survenit după ce, de la începutul anului, se ieftiniseră cu 17,12%, mai reiese din datele INS.

Pentru acest an, Banca Naţională a României /BNR/ a stabilit o ţintă de inflaţie de 2,5% plus/minus un punct procentual. Recent, BNR a anunţat revizuirea în scădere a prognozei de inflaţie la 2,2% pentru acest an, faţă de 3,3% cât era estimarea anunţată în luna mai 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...