Preţurile de referinţă pentru gaze naturale au scăzut în Europa sub pragul de 100 euro / MWh
Scăderea prețurilor are loc în contextul în care temperaturile neobişnuit de mari pentru această perioadă şi livrările consistente au redus îngrijorările referitoare la apariţia unor probleme de aprovizionare la iarnă.
La hub-ul de gaze TTF din Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru Europa, cotaţiile futures au scăzut şi cu 18%, şi în prezent sunt cu aproximativ 70% sub maximele atinse în luna august. Temperaturi ridicate sunt preconizate până la începutul lunii următoare, ceea ce ar permite amânarea debutului sezonului de furnizare a agentului termic astfel că umplerea depozitelor de gaze va putea continua. Aceste depozite care vor avea un grad de umplere mai mare decât de obicei vor oferi o rezervă necesară în perioada în care temperaturile se vor reduce.
Conform Bloomberg, această îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa de gaze reduce o parte din presiunea cu care se confruntă decidenţii europeni, în condiţiile în care criza energetică a împins economia continentului în pragul recesiunii iar inflaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele decenii.
„Europa este într-o poziţie confortabilă când vine vorba de livrările actuale. Riscul de întreruperi şi raţionalizare s-a redus. Dar adevăratul test va fi atunci când va veni frigul”, a declarat Graham Freedman, analist la firma de consultanţă Wood Mackenzie.
În jurul orei 3:38 p.m., la hub-ul de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 14%, până la 97,25 euro, pentru un Megawatt-oră.
Liderii UE au convenit săptămâna trecută să sprijine un set de măsuri urgente, inclusiv un plafon pentru gazele naturale utilizate în producţia de electricitate şi măsuri pentru a evita fluctuaţiile extreme. Miniştrii europeni ai Energiei urmează să se întâlnească din nou săptămâna aceasta pentru a continua discuţiile şi a pune la punct detaliile.