Preţurile din benzinării şi comisioanele băncilor vor putea fi comparate – proiect al Consiliului Concurenţei
„Consiliul Concurenţei va încerca să dezvolte un astfel de proiect şi în alte zone. Am anunţat deja că dorim implementarea unui astfel de proiect şi la nivelul benzinăriilor. Dorim ceva similar şi pe piaţa asigurărilor de viaţă. Există şi o preocupare din partea UE”,a declarat Bogdan Chiriţoiu.
În ceea ce priveşte monitorizarea preţurilor la combustibili, preşedintele Consiliului Concurenţei susţine că există deja portaluri de acest tip, iniţiative private, cu care instituţia ar putea colabora. „Există astfel de proiecte în piaţă. Vom vedea dacă putem ajuta. În schimb, pe zona de servicii financiare este obligatoriu”, a explicat Preşedintele Consiliului Concurenţei.
La randul său, Marcel Bogdan Pandelică, preşedintele ANPC, a declarat că, în curând, va exista un proiect şi în domeniul serviciilor financiar bancare. Astfel, clienţii vor putea compara comisioanele percepute de bănci.
În proiect au intrat toţi marii comercianţi alimentari (Mega Image, Carrefour, Lidl, Kaufland, Selgros, Penny, Profi).
Platforma „Monitorul preţurilor”, care va fi administrată de Consiliul Concurenţei, va cuprinde până la 128 de produse din 64 de categorii şi este un proiect pilot care se desfăşoară doar în Bucureşti şi judeţul Ilfov.