Preţurile gazelor naturale în Europa au crescut, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin conducta Nord Stream 1 timp de 3 zile

Preţurile gazelor naturale europene au crescut luni, după ce gigantul energetic de stat al Rusiei, Gazprom, a declarat că va închide conducta Nord Stream 1, cea mai mare infrastructură de gaze din Europa, timp de trei zile, de la sfârşitul lunii august, transmite CNBC.
News.ro - mar, 23 aug. 2022, 08:43
Preţurile gazelor naturale în Europa au crescut, după anunţul Gazprom că va opri livrările prin conducta Nord Stream 1 timp de 3 zile

Lucrările de întreţinere neprogramate la conducta Nord Stream 1, care trece din Rusia până în Germania prin Marea Baltică, adâncesc o dispută privind gazele dintre Rusia şi Uniunea Europeană şi amplifică atât riscul unei recesiuni, cât şi al penuriei în timpul iernii, scrie News.ro.

Preţul gazelor pe termen de o lună la hub-ul olandez TTF, o referinţă europeană pentru tranzacţionarea gazelor naturale, a crescut luni cu 19%, ajungând la 291,5 euro (291,9 dolari) pe megawatt oră.

Contractul a încheiat tranzacţiile de vineri la un nivel record de 244,55 euro pe megawat oră, înregistrând al cincilea câştig săptămânal consecutiv, scrie News.ro.

Gazprom a declarat vineri că oprirea este determinată de faptul că singurul compresor al conductei rămas în funcţiune necesită întreţinere.

Fluxurile de gaze prin conducta Nord Stream 1 vor fi suspendate pentru o perioadă de trei zile, de la 31 august până la 2 septembrie, scrie News.ro.

Gazprom a spus că livrările de gaze vor fi reluate cu un volum de 33 de milioane de metri cubi pe zi, când lucrările de întreţinere vor fi finalizate, ”cu condiţia să nu fie identificate defecţiuni”.

Anunţul închiderii temporare vine în timp ce guvernele europene se străduiesc să umple depozitele subterane cu gaze naturale, în încercarea de a avea suficient combustibil pentru a menţine încălzirea locuinţelor în următoarele luni, scrie News.ro.

Rusia a redus drastic livrările de gaze naturale către Europa în ultimele săptămâni, fluxurile prin conducta Nord Stream 1 funcţionând în prezent la doar 20% din volumul convenit.

Moscova a acuzat anterior echipamentele defecte şi sosirea întârziată a acestora, după lucrări de întreţinere, pentru scăderea bruscă a aprovizionării cu gaze. Germania, însă, consideră că reducerea aprovizionării este o manevră politică menită să semene incertitudinea înUE şi să crească preţurile energiei, pe fondul atacului Kremlinului împotriva Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice și juridice
CEC Bank va atinge ”pragul 100% digital” în 2030. Care este acum gradul de digitalizare al băncii pentru persoane fizice ...
Primul serviciu digitalizat a fost lansat de CEC Bank în martie 2020. Estimăm să finalizăm digitalizarea completă a produselor si serviciilor bancare din portofoliu până la începutul anului......
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul Angliei şi Ţării Galilor
MAE/Atenţionare de călătorie – posibile perturbări ale transportului rutier, feroviar şi aeronautic în nordul ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea Antitrust Italiană amendează grupul Giorgio Armani cu 3,5 milioane de euro pentru practici comerciale înşelătoare
Autoritatea italiană pentru concurenţă a amendat grupul de modă Giorgio Armani şi una dintre diviziile sale cu suma ...
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Cum percep producătorii români incertitudinile fiscale
Pentru a 13-a lună consecutiv, indicele PMI pentru luna iulie, calculat de BCR Erste, continuă să fie sub nivelul 50, ...