Preţurile gazelor pe plan global „sunt la un nivel extrem” din cauza stocurilor scăzute şi a cererii solide din Europa şi China – şeful Vitol
Hardy a explicat că piaţa mondială a ţiţeiului a funcţionat „destul de ordonat” în 2021 datorită parţial modului în care a fost gestionată furnizarea de către producătorii globali, dar per ansamblu cererea rămâne cu patru milioane de barili pe zi (bpd) sub nivelul din 2019, înaintea pandemiei.
Vremea extrem de rece din iarna anului trecut a redus stocurile de gaze în statele occidentale iar capacităţile de stocare nu au fost umplute, ceea ce a dus la preţuri record ale gazelor, de aproape 26 dolari pentru un milion BTU (mmBtu – unitate termală – echivalentul arderii a 2,83 metri cubi de gaze naturale – n.r.).
„Stocurile scăzute nu au fost înlocuite aşa cum am fi dorit … preţurile sunt la un nivele extrem de ridicat. Iarna aceasta vremea va fi singurul factor dominant care va conduce cererea şi oferta iar piaţa ar putea înregistra mai multe luni de volatilitate”, a declarat şeful Vitol.
Acesta a estimat că cererea a fost mai puţin elastică în special din China, unde importurile de gaze naturale lichefiate (LNG) şi gaze aduse prin conducte a crescut semnificativ.
Deşi ţiţeiul rămâne afacerea sa dominantă, Vitol s-a angajat să cheltuie un miliard de dolari pe proiecte verzi pentru procesul de tranziţie spre surse de energie mai prietenoase cu mediul.
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au urcat cu peste 250% din ianuarie, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi întreruperilor. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.