Prețurile globale la alimente au crescut în ianuarie. Uleiurile vegetale și produsele lactate au urcat Indicele FAO
În ianuarie 2022, Indicele FAO al prețurilor la alimente a avut, în medie, 135,7 puncte, cu 1,5 puncte (1,1 la sută) mai mare decât în decembrie 2021. Indicele urmărește modificările lunare ale prețurilor internaționale ale celor mai comercializate mărfuri alimentare.
Indicele FAO al prețurilor uleiurilor vegetale a condus ascensiunea Indicelui FAO al prețurilor în ianuarie, crescând cu 4,2% față de nivelul său lunar, marcând o maximă istorică. Cotațiile pentru toate tipurile de uleiuri importante au crescut, susținute și de creșterea prețurilor la țiței. Prețurile internaționale ale uleiului de palmier au crescut brusc, fiind determinate de îngrijorările legate de o posibilă reducere a disponibilităților de export din Indonezia, cea mai mare exportatoare mondială, în timp ce prețurile mondiale ale uleiului de soia s-au redresat fiind susținute de achiziții robuste de import, în special din India. În același timp, prețurile uleiurilor de rapiță și de floarea-soarelui au fost determinate de limitarea persistentă a ofertei și creșterea cererii globale de import.
Indicele FAO al prețurilor la produsele lactate a înregistrat o creștere cu 2,4 la sută față de decembrie 2021, marcând a cincea creștere lunară consecutivă, cotațiile de preț crescând, în special, pentru laptele praf degresat și unt. Reducerea disponibilităților de export din Europa de Vest și estimările ca producția de lapte din Oceania să rămână sub nivelurile sale medii în următoarele luni, a impulsionat înăsprirea situației pe piețele globale de lactate. La fel, piețele au fost afectate și de întârzierile în procesarea și transportarea laptelui, din cauza deficitului forței de lucru, cauzate de COVID-19.
Indicele FAO al prețurilor la cereale a înregistrat o creștere marginală de 0,1 la sută. Prețurile de export la porumb au crescut cu 3,8 la sută față de luna precedentă, determinate de îngrijorările legate de seceta persistentă în emisfera sudică, și anume în Argentina și Brazilia. Prețurile mondiale la grâu au scăzut cu 3,1%, odată cu creșterea aprovizionării sezoniere din recoltele mari din Australia și Argentina. Recoltele mai joase și achizițiile constante efectuate de importatorii din Asia au dus la majorarea prețurilor internaționale la orez cu 3,1 la sută.
Indicele FAO al prețurilor la carne a înregistrat, în ianuarie, o ușoară creștere. Prețurile cărnii de vită au atins o nouă maximă, determinate de cererea globală puternică de import. În acelaşi timp, prețurile cărnii de ovine și de pasăre au scăzut, întrucât livrările exportabile globale au depășit cererea de import. Cotațiile cărnii de porc au crescut ușor, deoarece costurile ridicate ale inputurilor au redus oferta globală.
Indicele FAO al prețurilor la zahăr a fost singurul sub-indice care a marcat o scădere față de decembrie, marcând al doilea declin lunar consecutiv, de 3,1 la sută. Scăderea cotațiilor internaționale a fost legată de perspectivele favorabile de producție și de progresul bun al recoltei în țările mari exportatoare, India și Thailanda, dar și de ploile căzute în zonele cheie din Brazilia, unde este crescută trestia de zahăr. În plus, prețurile mai scăzute ale etanolului în Brazilia au exercitat o presiune suplimentară asupra scăderii prețurilor mondiale la zahăr în ianuarie.
Noi prognoze pentru cereale
Conform prognozelor actualizate ale FAO, producția mondială de cereale în 2021 a fost estimată la 2 793 milioane de tone, o creștere cu 0,8% față de anul anterior.
Producția globală de grâu în 2021 este de așteptat să fie la egalitate cu cea din 2020, în timp ce producția de cereale grosiere este estimată să fie cu 1,3% mai mare, iar cea de orez va crește cu 0,7%, potrivit ultimului Rezumat al FAO privind cererea și oferta de cereale, de asemenea publicat astăzi.
Pentru 2022, se așteaptă ca plantațiile globale de grâu să se extindă, susținute în mare parte de condițiile meteorologice favorabile din emisfera nordică, deși costurile ridicate ale inputurilor ar putea descuraja o expansiune mai mare. Perspectivele pentru porumb sunt bune, prețurile ridicate indicând plantații record în Argentina și Brazilia.
Se estimează ca utilizarea cerealelor la nivel mondial în 2021 – 2022 să crească cu 1,6 la sută, indicând o probabilă scădere a raportului dintre stocurile de cereale și consumul acestora la nivel mondial cu 28,7 la sută, fiind puțin mai mic decât cel din anul precedent, dar indicând încă un nivel confortabil din punct de vedere istoric.
Cele mai recente prognoze ale FAO pentru comerțul mondial cu cereale în 2021 – 2022 se ridică la 481 de milioane de tone, în creștere cu 0,4% față de anul de comercializare precedent și atingând un nivel record. Acest lucru reflectă așteptările privind o creștere cu 2% a comerțului global cu grâu și o creștere de aproape 4% a volumului de orez comercializat la nivel global, compensând o scădere anticipate, de 1,5 la sută, pentru cerealele grosiere.
Un câmp de orez în Cambodgia. Foto: ©FAO/Tang Chhin Sothy