Preţurile la alimente ar putea creşte cu circa 5 – 7 procente în martie

Preţurile produselor alimentare ar putea înregistra, la începutul lunii martie, o creştere la raft de circa 5 - 7 procente, din cauza majorării preţurilor la combustibili, energie şi gaze naturale, pe parcursul anului 2011, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (Sindalimenta), Dragoş Frumosu.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 16:37

„Am declarat că preţurile se vor reaşeza în ultima perioadă a lunii februarie sau la începutul lunii martie, fiindcă anul trecut au crescut preţurile la combustibili, energie şi gaze naturale de câteva ori, iar acestea sunt lucruri care intră în preţul de cost al unui produs alimentar, indiferent care este el. Atâta timp cât cei mai mulţi procesatori nu au crescut preţul anul trecut, pentru că le-au scăzut vânzările din cauza puterii mici de cumpărare nu mai pot merge un an cu aceleaşi preţuri pentru că vor fi obligaţi să închidă. Dacă nu se întâmpă nimic spectaculos, în general să avem influenţe negative cauzate de creşterea semnificativă a preţurilor la materia primă sau să se deprecieze cursul leu/euro, consider că nu va fi o creştere la raft mai mare de 5-7%”, a precizat Dragoş Frumosu.

Acesta a arătat că în acest an s-au produs sensibile majorări ale preţurilor la anumite produse alimentare, cum ar fi o creştere de 3-4 procente la lapte, dar care reprezintă influenţe normale pentru perioada de iarnă din cauza producţiei mai mici.

În ceea ce priveşte situaţia culturilor agricole, preşedintele Sindalimenta a precizat că din datele pe care le deţine până în acest moment au fost compromise două culturi, respectiv grâul şi rapiţa.

„Până acum sunt compomise două culturi, şi anume grâul şi rapiţa, din cauza timpului nefavorabil, a secetei prelungite din toamnă şi a umidităţii crescute de acum. Bobul de grâu putrezeşte acum în pământ pe fondul de secetă şi multă apă dintr-o dată. Deocamdată nu pot spune ce va fi din punct de vedere al preţurilor la materia primă şi nici al recoltei. Putem să avem cifre reale doar în momentul în care ştim cât avem în hambar, când se va recolta, dar mai mult ca sigur că nu va fi ca anul trecut. Eu nu spun ce spune ministrul Agriculturii întotdeauna: că avem o recoltă bună, că vom avea preţuri bune şi că nu au voie să crească preţurile. Ministrul Agriculturii este poet. Cei care vând cereale sunt comercianţii. Oamenii ăştia iau grâul de la producători şi vând mai departe către industria alimentară sau exportă, iar preţul lor este foarte apropiat de preţul de la bursă. Dacă preţul de la bursă creşte, creşte şi în România indiferent dacă avem producţie mare sau mică, iar posibilitatea de a exporta este deschisă tuturor”, a adăugat şeful Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...