Preţurile la energia electrică pentru populaţie se vor liberaliza până în 2017

Preţurile energiei electrice urmează să se liberalizeze până în anul 2013 pentru consumatorii industriali şi până în 2017 pentru clienţii casnici, potrivit unui proiect de lege adoptat vineri de Guvern şi transmis Parlamentului pentru analiză şi aprobare.
Economica.net - vin, 16 mart. 2012, 13:20
Preţurile la energia electrică pentru populaţie se vor liberaliza până în 2017

„Tarifele reglementate vor fi eliminate până la sfârşitul anului 2013 pentru clienţii non-casnici şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţii casnici”, a declarat Iuliu Plaveti, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Energie (ANRE), după şedinţa de guvern specială.

În proiectul de lege iniţiat de Ministerul Economiei şi ANRE se prevedea ca preţul curentului pentru consumatorii casnici să fie liberalizat până în anul 2015, însă Guvernul a decis amânarea cu doi ani a acestui termen în proiectul care va intra în dezbaterea Parlamentului, scrie Agerpres.

În context, Plaveti a susţinut că ANRE nu intenţionează să „mişte” preţurile la energia electrică în perioada următoare. „După ce va fi aprobat de Parlament acest proiect de lege, vom putea spune ‘acesta este calendarul a ce se va întâmpla’. În momentul de faţă, referitor la preţuri în general, ANRE monitorizează piaţa, dar în momentul de faţă nu vă putem spune nimic despre o majorare. Nu intenţionăm să mişcăm preţurile în niciun fel în următoarea perioadă”, a susţinut preşedintele ANRE. „Ceea ce presupunem noi este că piaţa va funcţiona absolut normal, mediul concurenţial se va dezvolta, de aceea nu vedem neapărat nişte majorări semnificative”, a adăugat Plaveti.

În privinţa consumatorilor casnici, proiectul de lege prevede ca Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor şi ANRE să adopte măsuri pentru protejarea clienţilor vulnerabili.

Pentru măsurile financiare de protecţie, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor ar trebui să elaboreze proiecte de legi speciale, pentru a spune cum se identifică acei consumatori vulnerabili şi care va fi susţinerea financiară pentru acele categorii.

Măsurile non-financiare, care intră în sarcina ANRE, pot fi luate în mod direct, în principal pentru persoanele cu dizabilităţi. „Dacă sunt persoane cu handicap şi nu se pot deplasa, putem impune titularilor de licenţă să aibă personal care să meargă să încaseze bani, să citească contorul, să verifice defecţiuni sau în cazul în care sunt persoane care au nevoie de aparate de respirat şi în mod cert pentru aceştia va fi o interzicere a deconectării lor indiferent de plata sau neplata facturii”, a precizat Plaveti.

Proiectul de lege defineşte consumatorul vulnerabil drept „clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi care pentru prevenirea acestui risc beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi alte facilităţi”.

Totodată, proiectul de lege adoptat de Guvern prevede amenzi majorate de zece ori pentru furnizorii de energie electrică ce încalcă drepturile clienţilor şi alte dispoziţii legale. „În scopul unei protecţii reale a clienţilor finali de energie electrică de eventualele practici abuzive ale prestatorilor de servicii, se prevede înăsprirea regimului de sancţionare a contravenţiilor, cuantumul amenzilor fiind mărit de până la zece ori pentru încălcarea prevederilor legale, ajungând la 10% din cifra de afaceri a operatorului economic”, a afirmat ministrul Economiei, Lucian Bode.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, din cauza prețurilor negative
Parcurile fotovoltaice se tot înmulțesc în România, dar producția de energie solară este tot mai des limitată voit, ...
Puterea instalată a parcurilor fotovoltaice continuă să crească în România, noi proiecte sunt în construcție, dar producția lor de energie electrică se limitează tot mai des....
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e încă necunoscut
Microsoft și Asus au dezvoltat împreună două console portabile, ROG Xbox Ally și ROG Ally X, dar prețul acestora e ...
Microsoft şi Asus au colaborat la dezvoltarea a două console portabile, numite ROG Xbox Ally şi ROG Xbox Ally X, care ...
Datoria administraţiei publice a ajuns la aproape o mie de miliarde de lei – date oficiale
Datoria administraţiei publice a ajuns la aproape o mie de miliarde de lei – date oficiale
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat februarie 2025 până la 990,84 miliarde lei, de la 964,3 ...
Țările din Top 10, cele care au mulți turiști, au toate un minister sau o Organizație Națională dedicate turismului
Țările din Top 10, cele care au mulți turiști, au toate un minister sau o Organizație Națională dedicate turismului
„Țările fruntașe din Top 10 Eurostat, cele la care turiștii străini rămân peste noapte, una sau mai multe nopți, ...