Preţurile la energie electrică, gaze, carburanţi şi apă se plafonează. Ce mai prevede Ordonanţa militară 4
„În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, apă, carburanți nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat azi. Aceste prețuri pot doar să scadă”, a declarat ministrul de Interne. Ulterior, în textul Ordonanţei Militare se observă că este stipulată această măsură în felul următor:
Art.8 – (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Alte prevederi din ordonanţa militară
Mobilitatea bătrânilor
Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani, un interval orar în care își pot rezolva probleme de natură medicală: tratamente oncologice, dializă, deplasare cu mijloacele proprii sau ale familiilor, transport sanitar special, în intervalul orar și după ora 13 și înainte de ora 11, deci pe întreaga perioadă a zilei Am permis deplasarea în afara locuinței persoanelor peste 65 de ani și în intervalul 20 -21, pentru nevoile animalelor de companie sau domestice
Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere Tot pentru persoanele peste 65 de ani, am clarificat condițiile în care pot fi sprijinite de operatorii economici ce desfășoară activități comerciale precum vânzare de produse sanitare sau alimentare, astfel încât între 11 – 13 să se faciliteze cu prioritate accesul acestor persoane.
Protecţia transportatorilor
Conducătorii auto care intră în țară, cei ce conduc mașini de peste 2,4 tone, au trei opțiuni pentru protejarea familiilor: fie angajatorul le asigură un loc unde să se izoleze între curse, fie declară că se izolează la domiciliu împreună cu familia, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații la cerere, pentru a asigura protecția familiilor șoferilor, cu plata costurilor aferente cazării în aceste spații hoteliere
Și pentru familiile piloților aeronavelor și echipajele de bord se aplică aceleași reguli
Protecţia sistemului energetic național
Am instituit pentru o perioadă stabilită de angajator măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau locuri special desemnate pentru personalul esențial, inclusiv cei din zona de extracție, producție și procesare.
Protecţia populaţiei din blocuri
Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri în zone aglomerate, am stabilit ca autoritățile locale, din 31 martie, să monteze dispozitive cu soluții dezinfectatante la toate intrările blocului și vor efectua periodic activități de dezinfecție în scări, lifturi, spații comune
Noi pedepse pentru încălcarea restricţiilor
Ministerul de Interne a inițiat un proiect de OUG. Amenzile pentru cine nu respectă ordonanțele militare sunt de minimum 2.000 şi pot ajunge la 20.000 de lei. Pentru persoanele juridice amenda este între 10.000 – 70.000 de lei
Se pot aplica și alte sancțiuni: confiscare bunuri, interzicere acces la respectivele bunuri, suspendarea temporară a activității, suspendarea unor lucrări.
Am abordat și persoanele care nu respectă izolarea sau carantinarea. Cei care sunt în izolare la domiciliu, identificați și verificați ca atare, intră direct în carantină, dacă încalcă regulile. Obligatoriu vor suporta toate cheltuielile cu carantinarea.Cei ce nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantinare, suportând și ei toate cheltuielile
Ştirea se actualizează