Prețurile la energie în Europa au ajuns la valori negative astăzi, ca urmare a exploziei producției fotovoltaicelor

Preţurile la energie electrică pe piaţa din Europa au coborât marţi în teritoriul negativ, în condiţiile în care energia produsă în parcurile fotovoltaice a inundat reţeaua în jurul prânzului, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 iul. 2023, 21:05
Prețurile la energie în Europa au ajuns la valori negative astăzi, ca urmare a exploziei producției fotovoltaicelor

Acesta este un fenomen din ce în ce mai frecvent, pe măsură ce Europa se grăbeşte să construiască mai multe parcuri fotovoltaice şi să reducă cererea pentru combustibili fosili. Potrivit datelor de pe Epex Spot, una dintre cele mai mari burse de energie din Europa, preţurile intraday în Germania, cea mai mare piaţă de electricitate din regiune, au devenit marţi negative în intervalul 1:00 p.m. – 3:00 p.m.

Producţia de electricitate poate fi inflexibilă, în special cu subvenţiile care încurajează mai mulţi producători de regenerabile. Uneori poate fi mai ieftin pentru un producător să îi plătească pe consumatori să utilizeze mai multă electricitate decât să oprească producţia timp de o oră sau două. Iar anumite facilităţi regenerabile, precum panourile fotovoltaice instalate pe acoperiş în Ţările de Jos, primesc subvenţii indiferent de preţurile de pe piaţă. Toţi aceşti factori au ajutat la împingerea preţurilor sub nivelul zero.

Cel mai recent declin al preţurilor vine după minimele istorice atinse în ultimul week-end. Chiar dacă este mai probabil să ai preţuri negative la electricitate în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru că atunci cererea este mai redusă, este neobişnuit ca acest lucru să se întâmple în mijlocul săptămânii de lucru.

Germania, Danemarca şi Ţările de Jos ar putea să înregistreze preţuri şi mai negative în cursul zilei de miercuri.

Fără o modificare semnificativă a cererii, preţurile negative vor deveni şi mai frecvente. Potrivit unor analize efectuate de economiştii de la HSBC Holdings Plc. în Europa ar urma să fie instalate în acest an noi panouri fotovoltaice cu o capacitate de 60 de Gigawaţi, în creştere cu o treime faţă de recordul atins anul trecut. Asta ar putea crea o oportunitate pentru consumatori să utilizeze mai multă energie la mijlocul zilei pentru a-şi încărca automobilele şi a-şi derula afacerile la cel mai ieftin moment.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...