Preţurile la gaze naturale din UE cresc, pe fondul escaladării tensiunilor geopolitice
La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale au urcat luni dimineaţa cu 1,3%, la 39,71 euro pentru un Megawatt-oră (MWh), scrie Agerpres.
Şi cotaţiile ţiţeiului au crescut luni, pieţele fiind îngrijorate că ostilităţile sporite dintre Israel şi Iran ar putea extinde conflictul regional, ceea ce ar afecta aprovizionarea cu combustibili.
În ultimele săptămâni, incertitudinile geopolitice au menţinut volatilitatea preţurilor, scoţând în evidenţă vulnerabilitatea aprovizionării Europei, unde temperaturile scăzute majorează cererea de combustibili pentru încălzire.
Temerile sunt accentuate de riscul închiderii Strâmtorii Ormuz, poarta către Golful Persic şi calea navigabilă pentru livrările de gaze naturale lichefiate (GNL) şi ţiţei. În plus, un val de aer rece ar urma să afecteze Europa la finalul lunii, testând infrastructura energetică a regiunii şi facilităţile de stocare. Conform estimările Bloomberg, săptămâna viitoare temperaturile vor fi sub normele sezoniere în Londra, Paris şi Berlin.
Deocamdată, Europa pare bine aprovizionată, în urma sporirii achiziţiilor de gaze naturale lichefiate şi a redresării livrărilor de gaze din Norvegia. Luna trecută, Norvegia, principalul furnizor de gaze al Europei, a efectuat lucrări de mentenanţă la facilităţile de export al gazelor.