Preţurile la gaze şi electricitate au crescut după ce Germania a activat planul de urgenţă
La gaze naturale, cotaţiile futures utilizate ca preţ de referinţă au crescut chiar şi cu 15%, după ce ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a informat că a fost înfiinţată o celulă de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze. Preţurile la electricitate în Germania, un alt indicator de referinţă pentru piaţa europeană, au crescut şi ele. Toate aceste evoluţii vin într-un context în care Rusia intenţionează să le spună companiilor energetice să plătească în ruble pentru energia achiziţionată din Rusia, începând chiar de joi, o cerere pe care statele din G7 au respins-o în unanimitate, scrie Agerpres.
„Au fost mai multe declaraţii venite din partea Rusiei că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, livrările vor fi oprite”, a spus miercuri Robert Habeck.
Franţa se pregăteşte şi ea de o posibilă diminuare a livrărilor de gaze. Compania de distribuţie de gaze se aşteaptă ca Guvernul de la Paris să publice un decret în zilele următoare în care să îşi prezinte planurile pentru o posibilă raţionalizare a gazelor, a declarat directorul companiei GRDF SA, Laurence Poirier-Dietz, într-un interviu pentru cotidianul financiar Les Echos.
„În mod clar Moscova încearcă să preseze guvernele occidentale dependente de energia rusească să plătească în ruble şi astfel să întrerupă sancţiunile care au creat o cămaşă de forţă în jurul Rusiei”, susţine Timothy Ash, analist la BlueBay Asset Management LLP.
La hub-ul de gaze de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna mai au crescut până la 125,34 euro pentru un Megawatt-oră. De asemenea, în Germania preţurile la energie electrică cu livrare în luna mai au crescut cu 9,3%, până la 273 euro/MWh.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat Guvernului de la Moscova, Băncii Centrale a Rusiei şi grupului de stat Gazprom PJSC să pregătească toate documentele necesare pentru a face trecerea la plata în ruble la data de 31 martie. „Nimeni nu livrează gaze naturale gratis. Şi acestea pot fi plătite numai în ruble”, a declarat zilele trecute purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a precizat însă miercuri că procesul de tranziţie la plata în ruble va avea nevoie de timp şi nu va începe imediat în săptămâna aceasta.