Preţurile la zahăr în UE sunt în creştere pe măsură ce piaţa regională se restructurează

Preţurile spot la zahăr în Uniunea Europeană au început să îşi revină de la minimele istorice înregistrate anul trecut, în timp ce preţurile mondiale stagnează, ceea ce determină o accelerare a importurilor în una din puţinele regiuni ale lumii unde producţia scade, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 apr. 2019, 10:49
Preţurile la zahăr în UE sunt în creştere pe măsură ce piaţa regională se restructurează

Piaţa zahărului din UE trece printr-un proces de restructurare, cel mai mare producător european, grupul german, Suedzucker, intenţionând să închidă cinci fabrici în următorul sezon, pentru a contracara supraproducţia de zahăr care a crescut în sezonul 2017/2018, după ce UE a eliminat cotele de producţie şi export.

Potrivit datelor furnizate de S&P Global Platts, la finele lunii martie preţurile spot la zahăr în UE erau de 422 de euro pe tonă, în timp ce preţurile globale la bursa ICE sunt în prezent la aproximativ 330 de dolari pe tonă.

Creşterea preţurilor spot în UE nu este inclusă în datele oficiale publicate de Comisia Europeană, potrivit cărora la finele lunii ianuarie preţul mediu era de 312 euro pe tonă. „Preţurile Comisiei suferă unele întârzieri. La conferinţele de specialitate oamenii vorbesc de preţurile scăzute din Europa însă în realitate preţurile şi-au revenit şi vor continua să facă acest lucru”, a declarat John Stansfield, analist la Group Sopex.

Creşterea preţurilor vine după o recoltă slabă în UE, care a lăsat producţia pentru sezonul 2018/19 la aproximativ 18 milioane tone, cu circa trei milioane tone mai puţin decât în sezonul 2017/18. În paralel, datele Comisiei Europene arată că stocurile de zahăr din UE au scăzut la 12,7 milioane tone la finele lunii ianuarie de la 15,2 milioane tone în perioada similară a anului trecut.

„Piaţa UE revine gradual la o situaţie de echilibru, ceea ce este încurajator. Nimeni nu face profit la preţurile actuale”, susţine consultantul Julian Price, fost trader la ED&F Man.

Pe de altă parte, analistul Agritel, Francois Thaury, atrage atenţia asupra faptului că importurile de zahăr în UE sunt în creştere. Datele Comisiei Europene arată că în luna ianuarie a acestui an importurile de zahăr în UE au ajuns la 163.000 de tone, aproape dublu faţă de nivelul din luna ianuarie 2018.

Pentru piaţa non-UE, diminuarea producţiei într-o regiune importantă pentru consumul de zahăr cum este Europa reprezintă o gură de oxigen pentru exportatorii care caută noi pieţe.

Analiştii se aşteaptă ca piaţa mondială a zahărului să înregistreze un deficit de 1,9 milioane tone în sezonul 2019/20, însă având în vedere că deficitul vine după mai mulţi ani de surplus, stocurile sunt suficiente, ceea ce înseamnă că preţurile vor rămâne la un nivel scăzut.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...