Preţurile legumelor şi lactatelor sunt de până la trei ori mai mari în unele oraşe. Unde este mai ieftin

Economica.net
17 11. 2016
market_1558658_960_720_89494300

În funcţie de oraşele în care trăiesc, românii pot plăti mai mult decât dublu pe acelaşi produs alimentar, arată o analiză realizată de ECONOMICA.NET pe baza informaţiilor oferite de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, dacă am realiza un coş de cumpărături în care să punem legumele şi lactatele cu cele mai mici preţuri medii şi un coş în care am pune cele mai mari preţuri medii, diferenţa ar fi de aproximativ 22 de lei, de la 24,9 lei la 46,6 lei. 

Un kilogram de cartofi pleacă de la 90 de bani la Focşani şi poate ajunge la 1, 75 de lei în mai multe oraşe ale ţării precum Alba Iulia, Alexandria, Drobeta Turnu Severin, Sibiu sau Suceava. În luna septembrie, preţul cartofilor a crescut în mare parte dintre oraşele ţării, cu până la 15,5% faţă de luna anterioară, cum este cazul Sucevei. Au existat însă şi oraşe unde cartofii au devenit mai ieftini, cum ar fi Giurgiu (minus 12,57% ) Cluj-Napoca (minus 2,29%) sau Tg Mureş(13,68%).

Dacă ne uităm la roşii, în luna septembrie, kilogramul se vindea între 1,9 de lei la Brăila şi 5,50 de lei la Cluj Napoca. Este o diferenţă de preţ de aproximativ trei ori ce se poate explica atât prin cantităţile de roşii disponibile în zonă cât şi prin puterea de cumpărare a clujenilor, unul dintre cele dezvoltate economic din ţară. În 2015, spre exemplu, potrivit unor date ale Comisiei naţionale de Prognoză, Clujul era a patra cea mai dezvoltată zonă a ţării din punct de vedere al PIB per capita (10.253 euro). În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la tomate, cea mai semnificativă creştere s-a înregistrat la Deva, unde kilogramul s-a scumpit cu 42,13% faţă de luna anterioară, până la 3,3 lei, în timp ce în majoritatea oraşelor roşiile s-au ieftinit cu până la 31% (în BRăila), până la 1,90 de lei.

În Capitală, preţul mediu la tomate a fost de 3,07 lei cu 4,7% mai mult decât în august 2016.

La vinete, diferenţele din septembrie au fost de la 1,05 în Buzău la  2,43 lei pe kilogram în Iaşi (131%), acolo unde s-a înregistrat şi cea mai mare scumpire faţă de luna anterioară (21,2%).

In kilogram de ardei gras poate costa, în medie, 1,82 de lei, dacă îl cumperi din Brăila sau 4,25 de lei dacă eşti din Sfântu Gheorghe, adică de 2,4 ori mai scump.  Bucureştenii, spre exemplu, plătesc 2,5 leii pentru un kilogram.

Craiovenii au cei mai ieftini gogoşari, un kilogram costând 2,3 lei,  la jumătate  faţă de preţul pe care îl plătesc în medie locuitorii din Sfîntu Gheorge.

Dacă le cumperi dintr-o piaţă agroalimentară şi lactatele pot avea preţuri extrem de diferite de la un oraş la altul. Diferenţele nu sunt însă aşa de mari ca la legume. Litrul de lapte dulce costă, spre exemplu, între 2 lei şi 3 lei litrul. În schimb, la  kilogramul de brânză de oaie, diferenţa poate ajunge la ordinul zecilor de lei. Cea mai ieftină brânuză se poate cumpăra din Tg Jiu şi Alexandria (15 lei), iar cea mai scumpă din Galaţi (25 de lei).

Totodată, în cazul ouălelor, preţul variază între 40 de bani bucata la Călăraşi şi 1 leu la iaşi şi Piatra Neamţ.

Studiul INS a fost realizat pe baza preţurilor medii la principalele produse vândute în pieţele agroalimentare din municipiile de reşedinţă de judeţ, în luna septembrie 2016.