Preţurile mondiale la alimente au scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În iulie, acest indice a scăzut până la 123 puncte, de la o valoare revizuită de 124,6 puncte în iunie, scrie Agerpres.
În ritm anual, preţurile au urcat cu 31% în iulie. Chiar dacă preţurile mondiale la alimente au scăzut în iunie, ele rămân cu aproape o treime mai mari decât în vara anului trecut.
Scăderea din ultima lună a venit ca urmare a diminuării preţurilor la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate. Potrivit FAO, preţurile la cereale au scăzut cu 3% în iulie, comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a diminuării cu 6% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA. Preţul grâului a urcat cu 1,8%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2014, din cauza temerilor privind seceta din America de Nord, a ploilor din Europa şi a randamentelor sub aşteptări din Rusia.
Preţul uleiurilor vegetale a scăzut cu 1,4% în iulie, comparativ cu luna precedentă, la cel mai redus nivel din ultimele cinci luni, iar preţurile la lactate au coborât cu 2,8%. În schimb, preţul zahărului a urcat cu 1,7%, pe fondul incertitudinilor privind producţia din Brazilia.
Preţurile la cereale au scăzut cu 2,6% în luna iunie, în principal ca urmare a diminuării cu 5% a preţului la porumb, pe fondul prognozelor privind o producţie peste aşteptări în Argentina şi SUA, iar preţurile la lactate au coborât cu 1%, toate componentele acestui index înregistrând scăderi, în frunte cu preţurile la unt.
Conform unor recente prognoze publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), preţul produselor agricole şi alimentare ar urma să înregistreze o corecţie în primii ani ai perioadei 2021-2030.