Preţurile petrolului au revenit la creşteri din cauza tensiunilor din Ucraina

17 02. 2022
petrol_32806000_05893800_03880000

Poziţia ameninţătoare a Rusiei a dominat pieţele petroliere de câteva săptămâni, cu îngrijorarea că întreruperile livrărilor principalulului producător de pe o piaţă globală cu ofertă strânsă ar putea împinge preţurile petrolului la 100 de dolari pe baril, scrie News.ro.

„Piaţa rămâne extrem de strânsă, iar preţurile au fost pe o traiectorie ascendentă înainte de escaladare. Este posibil ca diminuarea tensiunilor să fi întârziat doar marşul spre 100 de dolari”, a declarat Craig Erlam, analist senior la OANDA.

Piaţa a fost susţinută şi de datele săptămânale care au arătat că cererea de combustibil din SUA se menţine la niveluri record, în timp ce stocurile de ţiţei la Cushing, Oklahoma, centrul de depozitare şi punctul de livrare pentru contractele futures din SUA au scăzut la cel mai redus nivel din septembrie 2018.

Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 2,19 dolari, sau cu 2,3%, la 95,47 dolari pe baril, inversând cea mai mare parte a scăderii de 3,3% con semnată marţi.

Cotaţia petrolului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,21 dolari, sau cu 2,4%, la 94,29 dolari, după ce contractul a încheiat sesiunea de marţi cu o scădere de 3,6%.

Luni, ambele valori de referinţă au atins cel mai ridicat nivel din septembrie 2014, preţul petrolului Brent atingând 96,78 dolari pe baril, iar cel al petrolului WTI ajungând la 95,82 dolari pe baril.