Preţurile petrolului au urcat miercuri cu peste 2%, continuând avansul puternic din ziua precedentă
Cotaţia ţiţeiului Brent a crescut cu 2,72 dolari, sau 2,6%, până la 107,36 dolari pe baril ,până la ora 16:52 GMT (19:52 ora României).
Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) au câştigat 2,39 dolari, sau cu 2,4%, până la 102,99 dolari.
Creşterile au venit la o zi după ce ambele benchmark-uri au urcat cu peste 6%.
”Chiar dacă preţurile au scăzut puţin în ultimele săptămâni, ele rămân extrem de ridicate în raport cu standardele trecute”, a declarat Kieran Clancy, economist de mărfuri la Capital Economics.
Marţi, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Ucraina a deraiat discuţiile de pace şi a spus că Moscova va continua ceea ce numeşte o ”operaţie militară specială”.
Preşedintele american Joe Biden a acuzat Rusia de genocid.
Evoluţiile au întărit opinia că ”situaţia dintre Ucraina şi Rusia nu se va detensiona în curând”, a declarat Jeffrey Halley, analist de piaţă senior al OANDA.
Retragerea preţurilor petrolului de la vârfurile de la sfârşitul lunii martie au avut loc parţial din cauză că investitorii nu sunt cunosc amploarea potenţialelor întreruperi ale livrărilor ruseşti.
Luni, producţia rusă de petrol şi gaze condensate a scăzut sub 10 milioane de barili pe zi (bpd), cel mai scăzut nivel din iulie 2020.
Cu toate acestea, Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) şi-a redus marţi aşteptările pentru cererea mondială şi a declarat că anticipează că creşterea producţiei globale ar putea compensa pierderile producţiei de petrol ruseşti.
AIE a declarat că se aşteaptă ca producţia Rusiei să scadă cu 1,5 milioane bpd în aprilie, crescând până la aproape 3 milioane bpd începând din mai.
Casa Albă eliberează 180 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA pe parcursul a şase luni, parte a unei eliberări de 240 de milioane de barili de către membrii Agenţiei Internaţionale pentru Energie.
Se preconizează că producţia din SUA va continua să crească de la 11,8 milioane bpd în prezent la aproximativ 12 milioane în 2022.