Preţurile petrolului scad din cauza riscurilor privind cererea şi atenuarea îngrijorării legată de livrările Arabiei Saudite

Preţurile petrolului sunt în scădere, vineri, din cauza riscurilor economice care pot influenţa negativ cererea şi a atenuării îngrijorării legată de livrările Arabiei Saudite, transmite Reuters citat de News.ro.
Economica.net - vin, 27 sept. 2019, 10:13
Preţurile petrolului scad din cauza riscurilor privind cererea şi atenuarea îngrijorării legată de livrările Arabiei Saudite

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a anunţat vineri că ar putea reduce estimărle referitoare la creşterea cererii de petrol la nivel mondial, pentru 2019 şi 2020, dacă economia globală va încetini în continuare, scrie News.ro.

”Va depinde de economia mondială. Dacă economia mondială va încetini, existând deja unele semne, am putea reduce aşteptările referitoare la cererea de petrol”, a declarat directorul general al AIE, Fatih Birol.

În China, a doua mare economie a lumii şi cel mai mare importator de ţiţei, companiile industriale au raportat scăderea profiturilor în august, o inversare a creşterii consemnate în iulie, din cauza cererii interne slabe şi a războiului comercial cu Statele Unite.

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, este în declin cu 0,9% faţă de închiderea de joi, la 62,19 dolari pe baril.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 0,5%, la 56,11 dolari pe baril.

Reluarea rapidă a producţiei de petrol în Arabia Saudită, la mai puţin de două săptămâni de la atacurile din 14 septembrie împotriva instalaţiilor majore de producţie, a redus primele de risc şi a determinat scăderea preţurilor, potrivit analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Putin anunță că Rusia va construi șase submarine nucleare noi până în 2030
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi construirea a şase noi submarine nucleare până în anul 2030 în regiunea Arhanghelsk, în nordul părţii europene a Rusiei, relatează agenţia......
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O companie indiană a livrat explozibili Rusiei, în ciuda avertismentelor americane
O firmă din India a livrat Rusiei în decembrie anul trecut o cantitate de compus explozibil de uz militar în valoare de ...
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de la București a atins joi un nou nivel record
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa ...
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă de conducere
ALD Automotive I LeasePlan a finalizat procesul de integrare în România sub brandul Ayvens. Compania are o noua echipă ...
ALD Automotive I LeasePlan anunță finalizarea procesului de integrare a celor două companii sub brandul Ayvens și prezintă ...