Preţurile producţiei industriale au crescut în aprilie cu 0,7% faţă de luna anterioară

Economica.net
01 06. 2012
industrie_2_gross_98930700_96063100

După destinaţie, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă au avansat faţă de martie cu 0,5%, iar preţurile producţiei industriale pentru piaţa externă au avut un plus de 1,1%.

S-au înregistrat creşteri la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (1%) şi în industria prelucrătoare (0,7%). În industria extractivă preţurile au scăzut cu 0,5%. La distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare preţurile au rămas la nivelul lunii precedente.

„Pe marile grupe industriale se constată creşteri de preţuri în industria energetică (+1,1%), industria bunurilor de uz curent (+0,6%), industria bunurilor de capital (+0,5%), industria bunurilor intermediare (+0,4%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+0,3%)”, se arată într-un comunicat al INS.

Faţă de aprilie 2011 s-au remarcat creşteri de preţuri la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (28,9%), în industria prelucrătoare (6,9%), cea extractivă (3,9%) şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (3,5%).

Pe marile grupe industriale, o creştere semnificativă se remarcă la produsele din industria energetică (11,3%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+5,4%), industria bunurilor intermediare (4,1%), industria bunurilor de capital (3,8%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (2%).