Preţurile producţiei industriale au crescut în septembrie cu 0,3% faţă de august şi 6,6% anualizat

Preţurile producţiei industriale pe total piaţa internă şi piaţa externă au crescut în septembrie cu 0,3% comparativ cu luna precedentă şi cu 6,6% faţă de septembrie 2011, potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 09:07
Preţurile producţiei industriale au crescut în septembrie cu 0,3% faţă de august şi 6,6% anualizat

După destinaţie, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă au urcat faţă de august cu 0,5%, iar cele pentru piaţa externă au scăzut cu 0,2%.

„S-au înregistrat creşteri de preţ la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+1,3%) şi în industria prelucrătoare (+0,5%). În industria extractivă şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat preţurile au scăzut cu 0,4%. Pe marile grupe industriale se constată creşteri de preţ în industria bunurilor de uz curent (+1,3%) şi în industria bunurilor de capital (+0,3%). Preţurile din industria bunurilor intermediare şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată s-au situat la acelaşi nivel înregistrat în luna anterioară. În industria energetică s-au înregistrat scăderi de preţ (-0,1%)”, se arată într-un comunicat al INS.

Faţă de septembrie 2011 au avut loc majorări de preţuri la distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (22%), în industria prelucrătoare (7%), în industria extractivă (4,4%) şi la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (3,8%).

Creşteri semnificative de preţuri se remarcă la produsele din industria energetică (9,7%) şi industria bunurilor de uz curent (7,2%). Sub nivelul înregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor intermediare (4,2%), a bunurilor de capital (4,2%) şi a bunurilor de folosinţă îndelungată (2,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație la 7,5% pe tot anul 2025
Ciprian Dascălu, BCR: Rata dobânzii de referință va rămâne neschimbată până la ședința din februarie 2026. Inflație ...
După decizia BNR de menținere a dobânzii de politică monetară la 6,5%, Ciprian Dascălu, economistul șef al BCR, anunță că prima tăiere a ratei dobânzii cheie va avea loc probabil la......
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – Analiști
Lichiditatea băncilor se evaporă. Dobânda ROBOR crește la 7,5% până la finalul lui 2025, din cauza inflației – ...
ROBOR s-ar putea situa la 6,5% - 7,5% sau chiar 8% la sfârșitul anului, pentru a îngloba inflația, arată Adrian Codirlașu, ...
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Companiile auto chineze se extind agresiv în Europa
Constructorii chinezi de automobile se extind în Europa mizând pe prețuri competitive în diferite segmente de piață ...
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
SUA impun sancțiuni împotriva raportorului special al ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese
Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat miercuri că Statele Unite ale Americii vor impune sancţiuni împotriva ...