Preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,7%, în august

Economica.net
01 10. 2020
industrie_productie_industriala_79339100

La nivelul preţurilor producţiei industriale de pe piaţa internă există o scădere de 0,26% în august faţă de iulie, respectiv o coborâre de 0,95% raportat la aceeaşi lună din anul anterior.

Totodată, pentru piaţa externă, preţurile producţiei industriale au scăzut, în august 2020, cu aproximativ 0,07% faţă de iulie 2020, şi au coborât cu 0,17% comparativ cu datele din august 2019.

Pe marile grupe industriale, în august 2020 faţă de august 2019, statistica INS arată creşteri importante de preţuri în cazul industriei bunurilor de uz curent (+3,60%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,80%) şi industria bunurilor de capital (+4,91%).

În cazul industriei energetice se înregistrează o scădere de 11,12%, iar în industria bunurilor intermediare o reducere de 0,05%.

În industria extractivă s-a consemnat o scădere a acestor preţuri cu 3,87%. În producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat se constată o scădere cu 3,71%, în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare o creştere de 4,20%, iar în industria prelucrătoare o reducere cu 0,03%.