Preţurile spot la energie electrică scad accentuat, în special din cauza coronavirusului

Preţul spot al energiei electrice scade, pentru că se pune mai multă energie în piaţă, din cauza reducerii consumului comercial, efect al închiderii multor consumatori din zona comercială.
Economica.net - joi, 19 mart. 2020, 17:09
Preţurile spot la energie electrică scad accentuat, în special din cauza coronavirusului

Preţul mediu de închidere al pieţei pentru ziua următoare (PZU) pentru ziua de mâine, 20 martie, a fost de 26 de euro/MWh, identic cu cel din Ungaria şi cu doar un euro sub cele din Slovacia şi Cehia, pieţe spot cu care este cea din România funcţionează cuplat.

Sunt multe intervale orare chiar din timpul zilei, în care preţurile sunt în plaja 100-130 de lei/MWh, preţuri mai mari fiind înregistrate doar în vârful de seară, dar şi aici destul de departe de ce eram obişnuiţi. Cel mai mare preţ este cel de la ora 20, 195 lei/MWh.

Primăvara este o perioadă în care tradiţional preţurile sunt ceva mai mici, ca efect al hidraulicităţii crescute, deci există mai multă energie având ca sursă hidrocentralele, dar, de această dată, specialişti din piaţa de energie consultaţi de noi spun că mai este o cauză: scăderea consumului, în special al  industriei, efect al închiderii multor fabrici, ceea ce face ca această energie neconsumată să fie pusă pe piaţă. Astăzi, de exemplu, cei doi mari producători de automobile, Dacia şi Ford, au anunţat închiderea fabricilor, or ei consumau circa 100 MW, bandă. Iar scăderea consumului nu e valabilă doar la noi, ci şi în ţările din vestul continentului, aşa că şi acolo este aceeaşi situaţie, iar tot mai multă energie disponibilă este pusă pe piaţă-explicaţie şi pentru faptul că România importă în multe intervale de timp energie, din motive comerciale-este mai ieftin.

Spre exemplu, acum o săptămână, în data de 13 martie, preţul de închidere al PZU, era 171 de lei MWh, faţă de cei 126 de lei, nivelul din data de 20 martie.

Evident, piaţa spot este una prin definiţie volatilă, dar efectele economice ale epidemiei de coronavirus arată că vom avea, cel puţin în viitorul apropiat, o scădere a consumului de energie electrică, dat fiind faptul că tot mai multe companii sunt închise şi nu consumă.

Spre exemplu, consumul de electricitate mediu al României a fost, în data de 18 martie, (prima zi în care a fost impusă închiderea micilor business-uri-restaurante, cafenele, baruri,hoteluri) de 6.999 MW orari, potrivit datelor Transelectrica. Acum un an, în aceeaşi zi, era de 7.257 MW orari, medie. Iar acest lucru trebuie ponderat cu faptul că a crescut oricum consumul casnic în ultimul an. Cel mai probabil, datele finale ale zilei de azi, când s-au închis cei doi producători auto, vor arăta o scădere şi mai mare.

Iar mare parte din această energie, cel puţin o perioadă, este livrată în pieţele cu livrare apropiată, deci ne putem aştepta aici la preţuri mici şi în perioda următoare, mai ales dacă Sistemul Energetic Naţional va beneficia şi de aportul eolienelor, departe de potenţial în ultima perioadă.

 

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...