Previziuni 2019: războiul dintre Samsung şi Huawei pentru supremația smartphone-urilor va lua amploare
Huawei versus Samsung va fi una dintre cele mai interesante povești de urmărit pe parcursul anului 2019, din mai multe motive. Ambele companii, printre lansările planificate de dispozitive, vor aduce telefoanele pliabile pe piață, scrie bgr.com. Acest lucru ar putea genera reacții care să varieze de la confuzie până la adoptarea în masă a noului telefon cu formă interesantă. Cine știe, în acest moment.
Este ceva ce ambele companii – printre alți producători de telefoane care intră în jocul telefoanelor pliabile – vor să încerce în parte, deoarece piața globală de smartphone-uri, în general, a fost într-un pic de criză în acest an. Oamenii nu s-au grăbit să cumpere toate cele mai recente modele și flagshipuri noi, cum au făcut până acum. Deci, poate că noile telefoane pliabilele vor fi cele care vor resuscita interesul oamenilor şi implicit vânzările.
Între timp, Huawei, în pofida nenumăratelor probleme cu care se confruntă compania, urmează să se încheie anul cu un record de vânzări, când au fost livrate peste 200 de milioane de smartphone-uri. În timp ce se află încă în spatele Samsung, care încă nu a dezvăluit rezultatele obţinut în acest an, gigantul chinez se apropie de producătorul sud coreean şi nu intenţionează să se oprească până nu devine numărul 1 pe piaţă.
Ca idee, deși Samsung nu și-a prezentat cifrele finale pentru anul în curs, livrările de smartphone-uri pentru primele trei trimestre din 2018 arată că deja au fost expediate aproximativ 223 milioane de unități. Înseamnă că a bătut deja Huawei în anul 2018, chiar și fără vânzările din cel de-al patrulea trimestru.
Ceea ce este interesant în legătură cu acest lucru este însă faptul că vânzările Samsung sunt în declin, deși este un brand global arhicunoscut. Provocarea pentru Huawei este că trebuie să-și îndeplinească ambițiile în timp ce pierde teren destul de mult în Occident și de pe piețele precum SUA.
În acelaşi timp, preşedintele Huawei Technologies, Guo Ping, a afirmat joi că veniturile gigantului chinez ar urma să înregistreze anul acesta un avans de 21%, la 108,5 miliarde de dolari. Totuşi, Huawei se confruntă cu câteva scandaluri internaţionale, cum ar fi opoziţia unor state, în frunte cu SUA, la dispozitivele sale pe fondul îngrijorărilor privind securitatea acestora, acuzaţii de spionaj şi arestarea CFO-ului din Canada.
Huawei încearcă de peste un an să convingă că nu are legături cu Beijingul şi aminteşte că întreprinderea aparţine în proporţie de 100% salariaţilor săi, nu statului sau armatei chineze.
Cu toate acestea, dacă Huawei reușește să atingă în 2019 obiectivele pe care directorii săi le-au amintit destul de mult – faptul că dorește să detroneze Samsung – cu siguranță va face anul 2019 un an interesant pe frontul smartphone-urilor.