Prezenţa unor nave NATO în Marea Neagră, o „provocare ce poate avea consecinţe grave” – Rusia
‘Comandamentul militar (al NATO) trebuie să fie conştient de faptul că astfel de acţiuni provocatoare pot avea consecinţe grave pentru reglementarea conflictului’ ucrainean, a afirmat Lukaşevici, citat de Interfax.
‘Prezenţa militară (a NATO) în apropierea unui conflict regional este întotdeauna o manevră foarte periculoasă ce poate duce la diverse consecinţe neplăcute’, a adăugat diplomatul rus.
Declaraţiile sale intervin la o zi după ce surse din cadrul blocului nord-atlantic au anunţat că şase nave NATO din Grupul naval permanent numărul 2 (SNMG2) au intrat miercuri în apele Mării Negre pentru exerciţii comune cu forţele maritime din Bulgaria, România şi Turcia, precizează agenţia citată.