PREZIDENŢIALE: AEP anunţă modificarea numărului de alegători de pe listele electorale permanente: 18.281.625 alegători
„Foarte important este faptul că, faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, copiile de pe listele electorale permanente cuprind 18.281.625 alegători (18.284.326 cetăţeni români cu drept de vot înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente la data de 2 noiembrie 2014). Diferenţele apar ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent localităţilor conduse de aceştia şi a importurilor de date programate de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, AEP aminteşte că, potrivit legii, listele electorale permanente se întocmesc şi se tipăresc de către primari, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral.
„Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot care domiciliază în localitatea pentru care ele au fost întocmite, potrivit menţiunilor din actele de identitate emise de statul român. Data limită pentru tipărirea copiilor de pe listele electorale pentru alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie a fost 14 noiembrie 2014”, precizează instituţia.