Prim-ministrul grec Tsipras va avea întrevederi miercuri, la Bruxelles, cu Juncker, Draghi şi Lagarde

Economica.net
23 06. 2015
alexis_tsipras_98671000

Prim-ministrul ‘pleacă din nou mâine, miercuri, la Bruxelles, pentru a se întâlni în cursul după-amiezii cu reprezentanţii celor trei instituţii’, indică acest scurt comunicat fără a preciza orarul întrevederilor.

Alexis Tsipras a avut luni, la Bruxelles, întrevederi cu liderii celor trei instituţii cu prilejul unei reuniuni extraordinare a şefilor de stat şi de guvern din ţările zonei euro.

Atena şi-a prezentat noile propuneri privind realizarea unor economii de 8 miliarde de euro în 2015 şi 2016, considerate pozitive de creditori în vederea încheierii unui acord pentru acordarea unor noi credite către Grecia, care riscă să intre în incapacitate de plată la sfârşitul lui iunie.

Miercuri seară va avea loc la Bruxelles o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro pentru a evalua propunerile Greciei înainte de summitul crucial al UE de joi şi de vineri de la Bruxelles, în cadrul căruia va fi abordată şi chestiunea datoriei Greciei.