Prim-vicepreşedintele executiv FPTR: După 15 iulie, gradul de ocupare pe litoral va ajunge la 95%

Economica.net
01 07. 2019
mamaia_60717200_84077000

Dragoş Răducan a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că hotelierii aşteaptă anul acesta un număr record de turişti pe litoral, unul din motivele creşterii fiind voucherele de vacanţă.

„Anul acesta aşteptăm să fie un număr record de turişti pentru că s-a creat o impresie favorabilă despre turismul românesc de litoral şi mai ales pentru că avem acele vouchere de vacanţă, care sunt o infuzie de bani în bugetul personal al turiştilor, pentru că aceste vouchere de vacanţă au adus cu 20% mai mulţi turişti decât ar fi fost fără ele şi va fi un an deosebit de bun şi atunci trebuie să ne pregătim şi ne pregătim”, a afirmat Răducan.

El a spus că luna iunie a fost mai bună decât cea de anul trecut, dar la începutul lunii iulie se înregistrează o scădere din cauza examenelor date de elevi în această perioadă, potrivit News.ro.

„Niciodată gradul de ocupare nu este de 100%. Întotdeauna rămân camere şi orice hotelier care cunoaşte meserie îşi lasă două, trei camere pentru eventualele probleme care pot apărea. De asemenea, niciodată nu se vinde totul. Ce am constatat? Că luna iunie a fost mai ocupată decât cea de anul trecut. Acum la început de iulie este o scădere a vânzărilor datorată examenelor pentru că litoralul românesc se adresează în general familiilor cu copii şi orice familie cu copii are cel puţin unul la şcoală. Şi atunci vârful de sezonul va începe undeva după 15 iulie, când gradul de ocupare va ajunge la 95%, dar niciodată nu spunem că nu mai sunt locuri de cazare, întotdeauna se găsesc locuri de cazare”, a explicat prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.