Prima autostradă chinezească din România: China Civil Engeneering ar putea construi lotul 3 din A0 Nord

Chinezii de la China Civil Engeneering Construction Corporation (CCECC) ar putea fi în sfârșit desemnați câștigători pe lotul 3 (8,6 km) din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord), după trei ani de contestații și mai multe decizii ale instanței și CNSC, prin care au obținut câștig de cauză, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.
Anemona Andone - vin, 04 nov. 2022, 13:22
Prima autostradă chinezească din România: China Civil Engeneering ar putea construi lotul 3 din A0 Nord

„Pe două loturi din patru nu avem câștigător (pe A0 Nord – n.r.). E o întreagă istorie. Pe acel lot (3 – n.r.), în urmă cu ceva vreme, a fost desemnat un anumit câștigător. Au existat două decizii ale instanței și ale CNSC prin care se desființa soluția CNAIR și se spunea că cine trebuie să câștige sunt cei de la compania chineză”, a declarat vineri ministrul Transporturilor.

El a mai spus că, în acest moment, având chiar o decizie recentă a CNSC (foto jos), el nu vede altă soluție pentru CNAIR decât aceea de a se semna cu constructorul chinez. „Motivarea este legată de faptul că nu se aplică acea prevedere a legii de excludere a unor companii chineze asupra acestei companii. Procedurile de atribuire a acestei lucrări erau dinainte de acea lege de care aminteam”, a explicat Grindeanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ministrul a adăugat că pe lângă aspectele de respectare a legii, îl interesează ca cei care semnează cu CNAIR și CFR să facă lucrările.

„Cred că s-au cerut documentele, astfel încât să se ajungă la faza pe care ați văzut-o azi pe CFR (semnare contract – n.r.). E o chestiune de câteva zile„, a mai spus șeful Transporturilor.

Pe parcursul licitației pentru proiectarea și execuția lotului 3 din A0 Nord, chinezii de la CCECC au tot contestat deciziile CNAIR, fie excluderea, fie punctajul acordat ofertei lor, astfel că alți constructori erau desemnați câștigători.

CNAIR a lansat pe 6 iunie 2019 licitația pentru „Proiectare și Execuție – Autostrada de Centură București, km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord, km 0+000-km 52+770, Lot 3: km 39+000-km 47+600″, în lungime de 8,6 km.

Durata contractului este de 30 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani. În cadrul contractului, viitorul antreprenor va realiza mai multe lucrări inginerești complexe, incluzând 7 pasaje, două dintre acestea având lungimi de 318,30 m și respectiv 466,50 m.

Citește și Autostrada A0 Nord: Chinezii revin în cursa pentru lotul 3, după ce tocmai au fost desemnați câștigători turcii de la Ictas

Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord) este formată din patru loturi. Pentru loturile 2 și 4, CNAIR a semnat contracte cu firmele constructorului român Dorinel Umbrărescu. Pentru lotul 1, CNSC a admis contestația grecilor de la Intrakat, după ce fuseseră desemnați câștigători italienii de la Pizzarotti.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...