Prima bio-imprimanta 3D din Europa de Est, realizată în România, va fi expusă la Print&Sign 2017

Economica.net
25 09. 2017
146451_1_52285000

Conceptul este, practic, la început, compania reuşind până acum să pună bazele unei astfel de imprimante – bio-imprimanta Symme3D poate printa cu un singur tip de celule stem (ţesut). Cu toate acestea, OncoGen, singurul Centru de Terapii Genetice şi Celulare în Tratarea Cancerului din România, a intuit imediat practicabilitatea unui astfel de echipament: celulele canceroase sunt diferite, ceea ce înseamnă că pot fi printate două tipuri de ţesuturi – cel canceros şi cel sănătos.

‘Ceea ce facem acum cu bioprinterele este să printăm tumori canceroase cu celulele prelevate de la pacient, cărora le administrăm medicamentaţie pentru a vedea exact care medicament are mai mare efect asupra tumorii şi mai puţin efect asupra ţesutului sănătos’, explică Călin Brandabur, CEO Symme3D.

Ediţia 2017 a Print&Sign va include peste 150 de echipamente inovatoare şi aplicaţii de ultimă generaţie şi patru evenimente conexe din domenii diferite (PrintTex 2017, Digital Signage, 3D Printing şi Book Printing Conference).