Prima Casă 2014: Banca Românească a primit o suplimentare de 140 de milioane de lei

Economica.net
03 03. 2014
banca_romaneasca_14921900

‘În 2014 ne aşteptăm la o evoluţie pozitivă a programului Prima Casă, în condiţiile în care rata dobânzii de politică monetară se află la un minim istoric, de 3,5%, iar preţurile pe piaţa imobiliară au în continuare o tendinţă de scădere. Totodată, Banca Românească are una dintre cele mai bune oferte de creditare Prima Casă. Banca nu percepe comision de analiză a dosarului, comision de rambursare anticipată, iar pre-aprobarea financiară este valabilă 90 de zile calendaristice’, arată Dan Grigoriu, director Produse Retail, într-un comunicat remis AGERPRES.

Singura taxă datorată şi colectată este comisionul de gestiune a garanţiei de către FNGCIMM, de 0,0408% lunar, aplicat la şoldul creditului.

Dobânda este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă, în prezent de 2%.

Datele din portofoliul Băncii Româneşti arată că în cadrul programului Prima Casă, odată cu menţinerea produsului exclusiv în lei, valoarea medie a unui împrumut a fost de 135.000 de lei. Peste 31% dintre clienţii care au accesat un astfel de credit au până în 30 de ani, în timp ce 58% au între 30 de ani şi 40 de ani.

Cele mai multe credite Prima Casă a fost acordate în Bucureşti, peste 54,6% din împrumuturi, fiind urmat de zona Banatului, cu 10,6%, Transilvania, cu 8,6%, şi Muntenia, cu 7,9%.

La polul opus se află Moldova, cu 6,6% şi Oltenia, cu 4,8% din total.

De la începutul programului guvernamental Prima Casă, în 2009, Banca Românească a acordat peste 4.600 de credite, în valoare totală de peste 830 de milioane de lei.