Băncile refuză dosare noi „Prima Casă”. Guvernul suplimentează garanţiile, dar ajung doar pentru cererile deja depuse

17 05. 2016
bucuresti_46195200_08898500

PRIMA CASA – Activitatea băncilor pe programul Prima Casă a intrat în stand by. Chiar dacă unele bănci (puţine, ce e drept) mai au bani din vechiul plafon, cei care vor să îşi depună dosar la bancă sunt refuzaţi sau plimbaţi cu vorba pentru că băncile au deja liste de aşteptare completate cu dosare aprobate.

Acum două săptămâni suplimentările solicitate de BRD, Credit Agricole, Banca Transilvania și ING Bank din vechiul plafon pentru Prima Casă au fost aprobate. Cu toate acestea, la ING Bank şi BCR dosarele nu mai erau primite de sucursale pentru a nu perturba mersul lucrurilor.

La BCR de exemplu, “avem dosare depuse, pe flux, care aşteaptă o eventuală alocare, dar, până la noi alocări, sfătuim clienţii să aibă grijă de cheltuielile pe care le angajează” a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Ionuţ Stanimir, director de comunicare BCR. El a explicat că, până când BCR nu va avea alocat, oficial, un plafon de garanţii din cele 500 de milioane de lei, care vor fi eliberate de Ministerul Finanţelor, BCR nu mai primeşte dosare pentru programul “Prima Casă”.

Totuşi, surse din bancă spun că, dat fiind numărul mare de dosare deja deschise, acestea vor consuma şi plafonul de garanţii care va fi primit din cele 500 de milioane de lei.

La ING Bank nu se mai primesc dosare noi pentru Prima Casă deoarece, aşa cum ne-a răspuns operatorul de la call-center „momentan aşteptăm fonduri pentru a termina dosarele în lucru”.

Nici BRD nu mai primeşte dosare noi, dar prelucrează dosarele care erau în lucru la momentul întreruperii programului Prima Casă şi se aşteaptă o decizie a băncii cu privire la realocarea de noi fonduri.

Banca Transilvania este la rândul său în aşteptare, dorind să fie sigură pe plafonul exact care îi va fi aprobat pentru a decide câte dosare mai poate accepta. Surse din bancă ne-au declarat că unii dintre clienţii veniţi pentru Prima Casă s-au reorientat din aceste motive pe creditul imobiliar.

La Raiffeisen Bank fondurile pentru Prima Casă nu s-au terminat, iar banca acceptă dosare noi pentru finanţare. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Intesa SanPaolo Bank şi Banca Românească, unde dosarele au început din nou să fie primite datorită suplimentărilor de plafon aşteptate.

Vor mai fi bani doar pentru 4000 de credite. Multe bănci au dosare deja aprobate

Surse guvernamentale ne-au declarat că în şedinţa de guvern de astăzi se va aproba suplimentarea plafonului de garanţii cu 500 de milioane de lei. Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) va putea să facă lista cu banii distribuţi fiecărei bănci pe care o va trimite spre aprobare Ministerului Finanţelor, iar de săptămâna viitoare banii ar putea fi disponibili.

Valoarea medie a unei garanţii acordate de FNGCIMM este de 27.000 de euro. În acest context, totalul creditelor care vor putea fi acordate după suplimentarea plafonului va fi de 4.115, din care multe sunt deja antamate fiind înscrise pe listele de aşteptare ale instituţiilor de credit.

Să ne amintim că BCR spunea înainte de a primi suplimentarea din primul plafon de garanţii, că are 2.000 de credite preaprobate care aşteaptă doar banii. După suplimentare, aceeaşi bancă a spus că banii i-au ajuns pentru nici 25% din dosare de pe rol. Aşa că acum se vor confrunta cu cel puţin 1.500 de dosare rămase din prima tranşă.

Per total, în 2016, până la data de 1 mai 2016, au fost acordate 13.100 de garanții în valoare de 1,2 miliarde de lei, față de perioada similară a anilor 2015 și 2014, în care au fost acordate garanții în valoare de cca. 668 milioane de lei și respectiv 536 milioane de lei.