Prima Casă: Credit Agricole Bank va suplimenta cu patru milioane euro plafonul pentru program

Economica.net
17 10. 2012
imobiliare_21371100

„Programul Prima Casă este foarte important, atât din punct de vedere social, cât şi economic. Acesta este motivul pentru care am decis să suplimentăm plafonul acordării creditelor şi în acelaşi timp să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor noştri”, a declarat, miercuri, într-un comunicat, directorul general al băncii, Pierre Martin.

De la lansarea programului Prima Casă, în 2009, Credit Agricole Bank a acordat 500 de credite, în valoare totală de circa 22 milioane euro.

Împrumuturile se pot obţine în lei sau în euro, pe o perioadă de până la 30 de ani. Pentru proprietăţile vechi, clienţii pot împrumuta maxim 57.000 euro, iar pentru cele noi sumele urcă până la 66.500 de euro. Solicitanţii trebuie să depună un avans minim de 5% din valoarea locuinţei şi să plătească un comision anual de administrare de 0,49% din jumătatea valorii creditului, solicitat de FNGCIMM.