Prima casă şi Prima maşină: În noiembrie se va decide dacă cele două programe vor continua

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, marţi, că o decizie în privinţa continuării în 2016 a programelor 'Prima Casă' şi 'Prima Maşină' va fi luată în cursul lunii noiembrie, în urma unei analize privind impactul implementării acestora.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 13:21
Prima casă şi Prima maşină: În noiembrie se va decide dacă cele două programe vor continua

‘La Finanţe analizăm pentru a vedea exact care a fost impactul, care au fost avantajele, dacă au fost alte probleme legate de implementare, de ţintele pe care le aşteptam. Mă pronunţ atunci când ştiu exact care au fost efectele unui astfel de program, pentru că au fost voci şi contra şi pro’, a declarat ministrul Finanţelor Publice, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Teodorovici a precizat că o decizie privind programul ‘Prima casă’ va fi luată în cursul lunii noiembrie. ‘În cursul lunii noiembrie, pentru că trebuie să facem bugetul, să ştim exact dacă prindem şi în anul următor suma necesară. Tot în noiembrie vom decide şi acest lucru’, a spus el.

Ministrul de Finanţe a explicat că şi în privinţa programului ‘Prima maşină’ se va proceda la fel. ‘Este aceeaşi abordare şi aici. Trebuie văzut ce s-a dorit iniţial, care au fost eventualele piedici în calea celor care ar fi putut să acceseze un astfel de program, dacă putem să aducem schimbările necesare în direcţia respectivă şi dacă da îl putem menţine, desigur mult îmbunătăţit’, a completat Teodorovici.

El a dat ca exemplu loteria bonurilor fiscale, program care a fost modificat, astfel încât suma alocată ca fond de câştiguri să fie împărţită între mai puţini câştigători, crescând astfel valoarea premiilor acordate.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Ivan: Suntem în faza finală a aplicaţiei unice privind pensiile. Până în septembrie vom fi gata
Aplicaţia prin care românii pot obţine toate datele referitoare la pensie ar putea fi gata până în luna septembrie, a afirmat, miercuri, la Palatul Parlamentului, ministrul Economiei,......
Ciolacu: Fiecare ministru va veni în perioada următoare cu comasările de agenții din subordine
Ciolacu: Fiecare ministru va veni în perioada următoare cu comasările de agenții din subordine
Fiecare ministru va prezenta în perioada următoare măsurile privind comasările de agenţii din subordine, a anunţat ...
Compania Rețele Electrice România scoate la licitație un contract de peste 30 de milioane de lei pentru modernizarea stației Sânnicolau Mare
Compania Rețele Electrice România scoate la licitație un contract de peste 30 de milioane de lei pentru modernizarea stației ...
Societatea Rețele Electrice România a anunțat astăzi că a lansat o licitație, pe platforma electronică de achiziții ...
ANOFM: 32.128 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 282 de posturi sunt deschise în străinătate prin rețeaua Eures
ANOFM: 32.128 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național. 282 de posturi sunt deschise în străinătate prin rețeaua ...
Agenţii economici din ţară oferă 32.128 de locuri de muncă, în timp ce angajatorii europeni pun la dispoziţia lucrătorilor ...