Prima centrală de cogenerare din sistemul hotelier din ţară a fost inaugurată la Cluj

Economica.net
10 12. 2014
dsc06717_68399300

Potrivit managerului hotelului, Cosmin Sîndean, noua centrală a fost pusă în funcţiune în principal datorită faptului că va produce şi îmbunătăţiri ale performanţei energetice, precum şi la o serie de economii la plata facturilor hotelului.

‘Am inaugurat, în premieră naţională, centrala de cogenerare în sistem Esco pe gaz natural a hotelului, care produce simultan energie termică şi electrică, fiind prima de acest fel din industria hotelieră din România. Investiţia în noua centrală a fost de 200.000 de euro şi duce la îmbunătăţirea performanţei energetice şi la diminuarea consumului de energie electrică şi gaz metan. Centrala permite realizarea unor economii de energie termică şi electrică de circa 20 la sută. Electricitatea produsă cu ajutorul acestei centrale este suficientă pentru a ilumina 900 de corpuri de iluminat de pe străzile unui municipiu precum Gherla, iar agentul termic poate încălzi apa unui bazin semi-olimpic’, a spus miercuri Cosmin Sîndean, într-o conferinţă de presă de prezentare a proiectului.

Centrala a fost realizată în parteneriat cu o firmă locală din domeniul energiei şi, potrivit managerului hotelului, va putea fi amortizată în decurs de opt-nouă ani. Centrala asigură 65% din necesarul de energie termică anuală producerii apei calde tehnologice şi 53% din necesarul de energie electrică anuală.

Instalaţia are şi o componentă ecologică, având în vedere că emisia acelor gaze care produc efectul de seră este redusă la jumătate faţă de modelul folosit anterior.

Hotelul clujean este cotat cu cinci stele şi funcţionează de nouă ani. Clădirea are 85 de camere, iar administraţia hotelului a obţinut şi certificarea de ‘clădire verde’.