Mai puţin de 800 de români au luat de la stat până la 900 de lei lunar, pentru chirie şi utilităţi, ca să se angajeze în alt oraş

14 04. 2019
somer_2_70989800_58056100_06221800

Anul trecut, 742 de şomeri au încasat până la 900 de lei lunar de la stat, cu care şi-au plătit o parte din chirie şi utilităţi, ca să angajeze într-o localitate aflată la cel puţin 50 de kilometri distanţă faţă de casă, au spus exclusiv pentru Economica oficialii ANOFM. 

Statul plăteşte şomerilor care se mută într-o localitate aflată de peste 50 de kilometri distanţă faţă de casă, pentru a se angaja, 75% din valoarea lunară a chiriei şi utilităţilor la noua locuinţă, în limita a 900 de lei de lunar.

Statul oferă aceşti bani şomerilor sub forma unor prime de relocare acordate prin programul Prima Chirie, în vigoare din anul 2017. În primul an de implementare a programului Prima Chirie, doar 421 de şomeri au luat prime de relocare de la stat pentru a se angaja într-un oraş aflat la peste 50 de kilometri faţă de casă, au adăugat oficialii ANOFM.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a comunicat pentru Economica ce condiţii trebuie să întrunească oamenii care vor să primească bani de la stat ca să se mute în altă localitate pentru a se angaja:

  • să fie înregistraţi ca şomeri la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
  • să se angajeze, cu normă întreagă, pentru cel puţin un an, într-o localitate situată la peste 50 de kilometri faţă de casă;
  • trebuie să se mute în localitatea în care s-au angajat sau într-o localitate învecinată;
  • trebuie să câştige cel mult 5.000 de lei net lunar la locul de muncă.
  • trebuie să nu fie proprietarii, nici coproprietarii unei locuinţe aflate în localitatea în care vor să se mute pentru a se angaja, ori în localităţile învecinate acesteia.

Şi în 2018, şi în 2019, prima de relocare reprezintă 75% din suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru locuire (chirie şi utilităţi) la noul domiciliu sau reşedinţă, în limita sumei de 900 de lei lunar.

În 2018, oamenii au primit, în medie, în jur de 835 de lei de la stat ca să se mute într-o localitate aflată la cel puţin 50 de kilometri distanţă faţă de casă.

Precizăm că pe parcursul celor 36 de luni – perioada maximă în care pot primi primă de relocare – oamenii îşi pot schimba locuinţa, iar contravaloarea chiriei şi a utilităţilor poate varia, astfel că o persoană poate beneficia de cuantumuri diferite ale primei de relocare, funcţie de nivelurile chiriei şi utilităţilor plătite, dar nu mai mult de 900 lei pe lună, au spus pentru Economica oficialii ANOFM. 

În total, în 2018, statul a plătit 5,46 de milioane de lei pe chiria şi utilităţile românilor care şi-au găsit de muncă într-un oraş aflat la peste 50 de kilometri distanţă faţă de casă, au spus pentru Economica oficialii ANOFM.

Profilul şomerilor care în 2018 s-au mutat, cu bani de la stat, într-o localitate aflată de peste 50 de kilometri distanţă faţă de casă, pentru a se angaja:

Au, în medie, între 35 şi 36 de ani.

Cei mai mulţi au ocupaţii de: muncitor necalificat în agricultură (35 de oameni), asistent medical generalist (27 de persoane), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, faianţă, gresie, parchet (26 de persoane), consilier juridic (25 de oameni), lăcătuş mecanic (23 de oameni), medic stomatolog (22 de oameni), muncitor necalificat la ambalarea produselor în industria prelucrătoare (22 de oameni), arhitect clădiri (18 oameni), medic veterinar (17 persoane), operator IT (17 oameni), au spus pentru Economica oficialii ANOFM.

  • În topul ocupaţiilor celor mai mulţi români care s-au mutat în altă localitate ca să se angajeze cu chiria plătită parţial de stat urmează: consilier/inspector/economist (15 oameni), muncitor necalificat la întreţinerea drumurilor (15 oameni), agent de securitate (13 persoane), inginer mecanic (13 persoane), consilier economic (13 persoane), brutar (11 persoane), agricultor (11 persoane), contabil (11 persoane), agent de vânzări (10 persoane), juristconsult (10 persoane), mecanic auto (10 persoane), potrivit informaţiilor primite de Economica de la ANOFM.

Cei mai mulţi sunt din judeţele Maramureş (42 de oameni), Botoşani (37 de oameni), Gorj (35 de persoane), Prahova (30 de oameni), Bihor (29 de persoane), Vâlcea şi Neamţ (câte 28 de oameni în fiecare judeţ), reiese din datele transmise pentru Economica de ANOFM. 

Bine de ştiut:

Programul Prima Chirie continuă şi în 2019, au spus pentru Economica oficialii ANOFM. 

Actele normative care reglementează acordarea primei de relocare sunt: Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, au conchis oficialii ANOFM.

Nu sunt eligibili să primească primă de relocare:

  • oamenii care se angajează la firme la care au mai lucrat în ultimii doi ani;
  • absolvenţii licenţiați ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie care, la data solicitării primei, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi;
  • absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i angaja.
  • de asemenea, dacă firma la care vrea să se angajeze cel care solicită primă de relocare are acelaşi administrator sau asociat ca una dintre firmele la care a lucrat în ultimii doi ani, nu se califică să încaseze acest beneficiu.

Detalii, aici şi aici.