Prima de carieră didactică şi prima de carieră profesională vor putea fi utilizate până în luna octombrie 2024 – Guvern

14 08. 2024
profesori 6758497654930

Potrivit unui comunicat al Executivului, prima de carieră didactică are drept scop susţinerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătăţirea continuă a competenţelor educaţionale şi obţinerea de performante şcolare/universitare în procesul educaţional, scrie Agerpres.

Totodată, prima de carieră profesională este asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, care are drept scop susţinerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar şi pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.

„Conform celor mai recente rapoarte de utilizare a sumelor aferente primelor de carieră didactică s-a constatat că acestea nu au fost utilizate în integralitate, motiv pentru care s-a impus prelungirea termenului de utilizare a măsurilor de susţinere a activităţii didactice şi profesionale pentru a asigura echitate pentru toţi beneficiarii finali, indiferent de circumstanţele individuale care au putut afecta utilizarea primelor în termenul stabilit iniţial”, se arată în comunicat.